PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Riposta PDL la „exotica” Laura Bota: Cu excepția câtorva rătăciți și fripturiști, noi suntem tot aici

Claudiu Ardelean, Petre Mureșan

Claudiu Ardelean, Petre Mureșan

Conducerea PDL Satu Mare a transmis astăzi un comunicat de presă referitor la declaraţiile preşedintei PMP Satu Mare, Laura Bota, care a anunţat că peste 1.500 de membri democrat liberali au trecut la Mişcarea Populară. Redăm în continuare comunicatul.

Comunicat de presă

Minciuna, dezinformarea si calomnia, sunt armele doamnei  Laura Bota, preşedintele PMP Satu Mare

Liderul filialei Satu Mare a încă neînregistratului partid Mișcarea Populară, Laura Bota, a găsit cu cale să se producă din nou într-o conferință de presă menită să preamărească  realizările locale ale partidulețului domniei-sale, în spiritul deja tradiționalei adversități față de formațiunea politică pe care a părăsit-o, Partidul Democrat Liberal.

În loc să se lupte cu puterea, așa cum i-ar sta bine unui reprezentant al opoziției declarate, exotica doamnă se războiește cu cei care s-au străduit, e drept, fără succes, s-o învețe abecedarul politicii.

Aceasta ar fi un păcat mult mai mic în raport cu aberațiile și minciunile pe care le debitează de când a parvenit în prea înalta (pentru ea) funcție. După ultimele ei alegații, așa cum rezultă din relatările mediei locale, vreo 1500 de membri ai PDL și-au găsit refugiul și fericirea in rândurile PMP. Așa, pur  și simplu, fără să spună măcar: ”Adio!” fostului lor partid. Astfel încât cei care ar mai fi rămas n-au decât o singură soluție: să predea cheile sediului și să se retragă în munți.

Enormitatea enunțurilor marii căpetenii ar trebui să ne scutească de oboseala unor dezmințiri, pe care le pronunțăm totuși, măcar pentru  ca adversarii noștri să nu jubileze degeaba. Nu, cu excepția câtorva rătăciți și fripturiști, noi suntem tot aici și facem ceea ce trebuie, adică opoziție la actuala putere, pe care alții n-o fac decât strict declarativ. Laura Bota mai are de așteptat până ce totalul filialei sale va atinge măcar câteva zeci de membri, nu mii, așa cum visează dumneaei.

Departamentul de comunicare al PDL Satu Mare

Exit mobile version