PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Sătmărenii la Anul Nou ucrainean în Veleatin

 revelion-in-ucraina-2

Schimburile culturale dintre sătmăreni și ucrainenii din raioanele vecine județului nostru, Vinogradov și Hust, au deja o frumoasă și rodnică tradiție.

În acest sens, recent, o delegație sătmăreană reprezentativă pentru cultura județului nostru, compusă din Felician Pop, directorul CJCPCT Satu Mare, Robert Laszlo, directorul adjunct al Bibliotecii Județene Satu Mare, Liuba Horvat, șefa secției de Artă a Muzeului Județean, Silviu Zetea, primarul comunei Medieșu Aurit, Marius Chiș, consilier al primarului Zetea și realizator de emisiuni folclorice la Nord Vest TV, cântărețul de muzică populară, Petrică Mureșan, cantautorul de muzică folk, George Negrea și realizatorul de la TV 1 Satu Mare, Vlad Crasnai, a efectuat o vizită la vecinii noștri din Ucraina. 

 

Proiect de înfrățire cu raionul Vinogradov

Ajunși în orașul Vinogradov, sătmărenii au avut o întâlnire cu vicepreședintele administrației raionale precum și cu șeful Direcției Raionale de Turism și Cultură, Sviatoslav Gal, buni prieteni ai sătmărenilor.

Cu acest prilej, partea ucraineană a înaintat un document de intenție de înfrățire cu județul nostru, spre a fi supus atenției conducerii județului Satu Mare.

Apoi, drumul a continuat până în comuna Veleatin, din raionul vecin, Hust.

Aici, în stațiunea Trâmbița, oaspeții au fost întâmpinați de oficialitățile locale, în frunte cu primarul Mihail Peticel și directoarea școlii, Jana Mikitiuk.

Defapt, ucraineni sărbătoreau atunci Revelionul și Sfântul Vasile, pe stil vechi.

În fața unei mese copioase, așa cum numai ucrainenii știu să pregătească, sătmărenii au petrecut câteva ore presărate cu numeroase momente artistice, susținute de colindătorii locali care s-au succedat până înspre dimineață.

Am putut admira frumoasele costume populare, precum și colindele vecinilor noștri.

 

Același suflet, aceleași colinde…

Nu mică a fost surpriza tuturor, când au constatat că defapt, colindele sunt aceleași, și la români și la ucraineni, așa că au colindat, poate ca niciodată, fiecare pe limba lui, colindele ”O ce veste” și ”Cerul și pământul”, într-o atmosferă de mare densitate emoțională.

A urmat apoi un recital folcloric susținut de Petrică Mureșan, ale cărui melodii au fost apreciate la superlativ de cei prezenți, care s-au și încins într-o mare și frenetică horă.

Folkistul George Negrea, acompaniat de Marius Chiș, și-a prezentat cele mai recente melodii. Tânărul cantautor este foarte cunoscut la Veleatin, el bucurându-se de un uriaș succes, alături de Petrică Zele, la festivalul de muzică rock, Velet, organizat în vara trecută, pe un deal din apropiere.

 

Un spectacol al candorii și luminii

Vizitând biserica ortodoxă, am constatat cu plăcere că aceasta era arhiplină de credincioși, semn că oamenii locului au revenit la datinile strămoșești.

A urmat apoi un spectacol organizat de către profesorii și elevii Școlii de Arte din localitate.

Am fost impresionați de faptul că o așezare rurală dispune o astfel de școală, cu clase de pian, vioară, percuție, canto și dansuri populare.

Spectacolul de tradiții de Crăciun a fost extrem de reușit, iar costumele copiilor erau cât se poate de autentice, ca și obiceiurile creștine, ori laice prezentate.

Evenimentul a fost filmat de către Televiziunea din Ujgorod și înregistrat de postul de radio regional, iar sătmărenii noștri au dat câteva interviuri pentru aceste posturi.

În finalul manifestării, Felician Pop i-a felicitat pentru grija pe care localnicii o poartă pentru păstrarea tradițiilor populare, evitând kitschurile cosmetizante.  

A urmat apoi un dineu organizat de către patroana Nina la localul dânsei, unde sătmărenii s-au reîntâlnit cu mai vechile lor cunoștințe, membre ale grupului vocal – instrumental ”Nevestele vesele din Veleatin”.

Acestea au interpretat câteva colinde, precum și ”Balada lui Pintea”, moment în care cântărețele aveau ochii în lacrimi.

 

Ei sunt foarte mândri de strămoșul lor – întemeietor, Pintea Viteazul

Locuitorii satului Veleatin susțin că sunt urmașii lui Pintea Viteazul, chiar numele satului vine din cuvântul ”Velet” care înseamnă ”Viteazul”. Aici se organizează festivalul de muzică rock, ”Velet”, dedicat celebrului haiduc.

În zonă pot fi vizitate, ”Pivnița lui Pintea”, ”Bucătăria lui Pintea” iar în stațiunea vecină, Trâmbița, se află statuia lui Pintea Viteazu.

Zona este una extrem de pitorescă, iar peste deal, la aproximativ trei kilometri distanță, se află Țara Oașului.

Peisajul pe acest versant al munților Oașului este total diferit de cel din România, deoarece aici se află o salbă se stațiuni balneoclimaterice, printre care cea mai cunoscută este Șaian, un fel de Sinaia a Ucrainei. Aici se îmbuteliază cea mai bună apă minerală din Ucraina, ”Șaianska”.

Cu atâtea elemente similare este și greu să nu te simți ca acasă, mai ales că ospitalitatea gazdelor este copleșitoare.

Tot cu acest prilej s-au pus bazele înfrățirii comunei Veleatin, cu Medieșu Aurit, și se pregăteşte o altă înfrățire între orașul Ardud și comuna Cerna, aflată în vecinătatea Veleatinului, dar în raionul Vinogradov.

 

Locul lui Dumnezeu

Putem spune cu mâna pe inimă că am petrecut câteva zile de mare împlinire sufletească. Am fost într-o lume a prieteniei și omeniei, unde valorile umane nu au fost încă perimate de nocivele efecte ale unei emancipări prost gestionate. Oamenii sunt simpli dar plini de înțelegere și bonomie.

Grație Liubei Horvat, ucraineanca noastră, am reușit să purtăm un dialog extrem de interesant și de productiv cu gazdele noastre și încet – încet, am început să deprindem și noi, câteva din tainele limbii ucrainene și am fost surprinși să vedem strădania celor din Veleatin de a învăța câteva cuvinte românești, fiind extrem de fericiți, ori de câte ori îi lăudam pentru buna lor dicție.

Am fost invitați și în câteva case de aici, cum ar fi cea a frumoasei Meroslava Loika și a directoarei școlii, Jana Mikitiuk, și am fost impresionați de frumusețea acestora, de elevatele decorațiuni dar și de mâncărurile și băuturile care au aici o savoare inimitabilă, ca să nu mai vorbim de efuziunea emoționantă a celor cărora el-am trecut pragul.

Am fost de foarte multe ori în Ucraina, dar această ultimă vizită a avut ceva aparte. Poate magia aproape tangibilă a sărbătorilor, poate sentimentul unei ardente regăsiri după o foarte lungă despărțire, cert este că nu ne-am grăbit deloc să ne întoarcem acasă și nici bine nu ne-am despărțit de minunatele noastre gazde, că imediat ni s-a făcut dor de această lume, atât de bună, de curată și frumoasă.

Defapt, Felician Pop a și concluzionat cumva ceea ce simțeam cu toții, spunându-le ucrainenilor că dacă Dumnezeu ar veni pe pământ și ar vrea să se odihnească, precis că ar alege locurile acestea binecuvântate.

Atât ar mai fi de zis: Ucraina te iubim!

Robert LASZLO

 

Exit mobile version