Această acțiune umanitară a fost organizată de Primăria municipiului Satu Mare în colaborare cu Asociaţia Stea, Centrul Cultural G.M. Zamfirescu şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare, cu scopul de a aduce zâmbete pe chipurile unor copii care trăiesc la limita sărăciei.
Expoziția se află pe holul Centrului Cultural Zamfirescu, unde sunt expuse mărţişoare realizate de copiii de la următoarele unităţi de învăţământ din municipiu: Grădiniţa cu program prelungit Nr.1 , Grădiniţa cu program prelungit Nr.5 , Grădiniţa cu program prelungit Nr.6 , Grădiniţa cu program prelungit Nr. 7 , Grădiniţa cu program prelungit Nr.11 , Grădiniţa cu program prelungit Nr.33 , Grădiniţa cu program prelungit “Voinicelu” , Grădiniţa cu program prelungit “Dumbrava Minunată” , Grădiniţa cu program prelungit “Mondiala” , Grădiniţa cu program prelungit “14 Mai ” , Şcoala Gimnazială “Mircea Eliade” , Şcoala Gimnazială “Grigore Moisil” , Şcoala Gimnazială “Ion Creangă” , Colegiul Naţional “Doamna Stanca” şi Colegiul Economic “Gheorghe Dragoş”.
Sătmărenii sunt invitați să participe în scop caritabil, astfel că, pentru achiziționarea unui mărțișor preferat trebuie să doneze o sumă indiferent de valoarea ei.
Primarul orașului Dorel Coica a participat la acest eveniment, i-a felicitat pe participanți pentru acțiune și a acordat diplome tuturor instituțiilor de copii.
Din banii strânşi cu ocazia acestui eveniment caritabil, cinci copii ai unei familii se vor bucura de rechizite, dulciuri, alimente, haine și jucării.
„Ghioceii sunt simbolul speranţei, bucuriei si inocenţei, asemeni copiilor. Ca să crească, ghioceii au nevoie de razele calde ale soarelui iar copiii au nevoie de căldura sufletului nostru. Haideţi să creştem “ghioceii” care nu au fost norocoşi să se nască în condiţii de trai adecvate”.