PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Hans Lindner: Cancerul la copii este vindecabil!

Raza Sperantei 2014Ziua Internaţională a Copilului Bolnav de Cancer este celebrată în fiecare an pe 15 februarie pentru 250.000 de copii cu cancer  depistaţi anual la nivel mondial.

Cancerul la copil este o boală rară, reprezentând numai 2% din numărul total de cancere. Conform statisticilor publicate de Confederaţia Internaţională a Organizaţiilor Părinţilor cu Copii Bolnavi de Cancer (ICCCPO) în România , anual 500 de copii sunt diagnosticaţi cu cancer.  În funcţie de specificul bolii, rata de vindecare este cuprinsă între 30 şi 60 %. Circa 70% dintre toate cancerele sunt vindecabile dacă sunt diagnosticate şi tratate dintr-un stadiu incipient.

Medicii oncopediatri  avertizează că simptomele cancerului pot fi deseori interpretate ca boli obişnuite vârstei copilăriei.  Şi totuşi există o serie de simptome care ar putea ridica suspiciunea de cancer în cazul copilului sau adolescentului, şi anume:

Adaptare după ”Signs of Childhood Cancer”

Este vital ca părinţii să meargă cu copilul la medic pentru consult suplimentar dacă oricare dintre aceste simptome persistă.

În Satu Mare Ziua Internaţională a Copilului Bolnav de Cancer va fi marcată de evenimente organizate  în cadrul programului Raza Speranţei al Fundaţiei Hans Lindner.

Raza Speranţei este un program care  vine în sprijinul familiilor cu copii bolnavi de cancer prin acordarea unui suport social, informațional, consiliere psihologică dar şi consiliere spirituală, precum şi reabilitare.

Specificul activității programului este centrat pe susţinerea familiilor aflate în criză prin informare, îndrumarea familiilor spre centrele  medicale specializate, creșterea accesului copiilor la tratamentele adecvate prin achiziționarea  citostaticelor şi a suplimenţilor alimentari adjuvanţi, organizarea unor programe  cu trăiri emoţionale benefice recuperării (tabere de reabilitare, excursii, marcarea evenimentelor importante  din viaţa fiecărui copil- zile de naştere, începutul şcolii,întâmpinarea Sărbătorilor de iarnă şi Paştele), grup de suport pentru părinţi. Totodată se contribuie  la îmbunătăţirea serviciilor oncopediatrice prin utilarea secţiei de oncopediatrie a Institutului Oncologic din Cluj-Napoca cu aparate şi materiale  necesare asigurării serviciilor medicale de calitate, precum şi a unui climat favorabil recuperării. Raza Speranţei este programul care înseamnă colaborarea activă între comunitatea locală, instituţiile medicale (Spitalul judeţean Satu Mare , Institutul Oncologic din Cluj-Napoca “Ion Chiricuţă”) şi Fundatia Hans Lindner, în scopul găsirii celor mai bune soluţii pentru copiii şi familiile afectate de boală si acordarea de ajutor pentru a ieşi din această situaţie.

În cei 12 ani de prezenţă activă a acestui program la nivelul comunităţii 150 de familii cu copii bolnavi au beneficiat de sprijin în momentele de criză prin care au trecut odată cu aflarea  diagnosticului de cancer.  În prezent , la nivelul judeţului Satu Mare, în programul Raza Speranţei sunt 45 de copii şi tineri cu diagnostic de cancer şi leucemii aflaţi sub tratament sau în remisie, şi aproximativ 20 de copii din judeţele învecinate.

O importanţă semnificativă în derularea programului o au voluntarii care au rămas pe parcursul acestor ani elementul cheie, contribuind semnificativ la conceperea, dezvoltarea și punerea în practică a ideilor, dar şi sătmărenii, comunitatea locală, care susţine continuu cu donaţii sau cu 2% din impozitul pe venit  activitățile întregului program.

Este necesară o bună colaborarea a  instituţiilor medicale locale şi regionale cu  ONG-urile şi cu comunitatea locală  pentru ca cei mici să beneficieze de controale preventive dar şi de tratamentele adecvate atunci când sunt diagnosticaţi cu cancer. În plus, copiii salvaţi de această cumplită boală, trebuie ajutaţi să se integreze în societate şi să urmeze parcursul unei vieţi normale, lucru deloc uşor având în vedere experienţele dramatice la care au fost supuşi. Comunitatea, trebuie să dea dovadă de toleranţă şi înţelegere, să fie deschisă pentru a-i accepta pe copiii care trec prin astfel de traume, în aşa fel încât urmele bolii să nu îi izoleze şi să nu îi condamne la condiţia de “exclus din societate”.

Victoria împotriva cancerului nu poate fi declarată dacă nu sunt şterse sau diminuate urmele trecerii prin această situaţie şi dacă respectivii pacienţi nu sunt redaţi unei vieţi normale, acordându-li-se şansa să funcţioneze normal şi să aibă o viaţă împlinită.

Rugăciune:

“Să nu uit Isuse,
Că pot să vindec, fără să fiu medic
Că pot să consolez, fără să fiu medicină
Că pot să fac să zâmbesc,
Fără ca să am titlu de clovn. “

Cristina Tulba-psiholog, Fundatia Hans Lindner
e-mail: cristina@fundatiahanslindner.ro
tel: 0731-008168

Exit mobile version