PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Keresztesi Kitty din Carei a cucerit medalia de bronz la TOP 12, tenis de masă

Clubul Elevilor – TAPO Carei a participat în perioada 31 ianuarie – 2 februarie la competiția de tenis de masă, rezervată primilor 12 jucători din clasamentul național de fete și băieți, ROMANIA TOP 12, juniori III, desfășurată la Craiova.

Sportivele careience, Keresztesi Kitty și Dari Helga au avut o evoluție bună. La sfârșitul concursului,sportiva Keresztesi Kitty(pregatită de Hodasz Laszlo la Satu Mare și de Podoba Mircea la Carei) s-a clasat pe locul 3 cucerind astfel medalia de bronz, iar Dari Helga a obținut locul 7.

În urma acestei competiții, ambele sportive au făcut un salt înainte în clasamentul național.