Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Medicii sătmăreni acuză: Controale oftalmologice ilegale în instituţii şi la sediul PDL!

primarie-medici-(7)Proprietarii mai multor cabinete din municipiul Satu Mare au atras atenţia că se desfăşoară controale oftalmologice ilegale şi periculoase în mai multe instituţii publice şi la sediul PDL Satu Mare.

Primarul Dorel Coica a fost sesizat cu privire la aceste aspecte, susţinând o conferinţă de presă alături de câţiva medici.

Este o activitate neplăcută pentru municipiul Satu Mare şi anume practicarea sub tentă medicală de către oameni neautorizaţi în municipiul Satu Mare şi, mai rău, la sediul unui partid. PDL nu are contract pe spaţiul în care stă, deci stă ilegal, contractul lor s-a încheiat anul trecut pentru nişte datorii mari care le-au avut. Pe lângă că stau ilegal şi-au permis să aducă din alte părţi ale ţării, specialişti îi numesc ei, care îşi desfăşoară activitate pseudo-medicală“, a declarat primarul.

Potrivit medicilor, oamenii cărora li se fac controale sunt obligaţi să-şi cumpere ochelari de la firma respectivă, aceştia având dubii asupra calităţii ramelor şi lentilelor.

Majoritatea populaţiei care ajunge la respectivele locaţii este indusă în eroare în primul rând prin faptul că li se face 10% dintr-o prescripţie de ochelari, adică li se face o măsurătoare cu un autorefractometru şi cam atât. În condiţiile în care nu-şi dau o comandă de ochelari la firmele respective rămân cu o hârtiuţă care nu are nicio valoare“, a afirmat reprezentantul unei societăţi de profil, Călin Mîrnea.

Conform medicilor, controalele oftalmologice situaţia este cu atât mai gravă cu cât s-au făcut în sediul Poliţiei, în Spitalul Judeţean de Urgenţă, în Finanţe, în instituţii, şcoli şi grădiniţe. Aceştia susţin că este încălcată Legea 176/2000 care spune că ochelari sunt dispozitive medicale individuale şi comerţul cu aceştia nu poate fi ambulant.

primarie-medici-(18)

Supăraţi şi pe faptul că această firmă le face concurenţă neloială, medicii au depus sesizări la Direcţia de Sănătate Publică, Primăria Satu Mare, Consiliul Judeţean şi Finanţe.

Primarul Dorel Coica a afirmat că s-a sesizat şi cere celorlalte instituţii să fie alături de el pentru oprirea acestui fenomen. Totodată, edilul a acuzat PDL că-şi face campanie pe banii oamenilor şi a spus că are deja pregătite documentele pentru evacuarea democrat liberalilor. Primarul doreşte ca parterul sediului PDL să fie atribuit PMP, şi dacă se poate, Partidei Romilor.

22 comentarii

  1. f Răspunde

    La sediul psd este voie? S-au facut si acolo astfel de controale la ochi!Dar sa transformi sau sa asociezi primaria sm cu cabinetele tov.dr. coi-ca este voie,nu este conflict de interese sau concurenta neloiala fata de alte cabinete?

  2. moscraciun Răspunde

    nu le place concurenta doctorilor

  3. Alex Răspunde

    astia de la putere nu mai stiu ce sa faca. exact ca si comunistii, daca nu mai rau. ce sa fie ilegal la un control oftalmologic? doctorii care reclama raman fara pacienti, poate doar asta sa fie cauza. rusineeeeeeeee coica si aliatii….

    • anonim Răspunde

      Sunteti niste ignoranti, care vorbiti fara sa va aflati in tema. Ce este ilegal la un control oftalmologic?Hai sa presupunem ca va faceti un control la un cabinet ambulant, va fac ochelari si dupa aceea realizati ca nu va sunt buni, si dimpotriva, va fac mai mult rau. Unde ii mai gasiti sa faceti reclamatii? Daca va permiteti sa dati mii de lei pe asa ceva fara sens, nu mai spun nimic. Si pe langa asta, e ca si cum ati merge la un control medical cu o problema la unul care nu are nici o autorizatie in domeniul respectiv. Deci nu e nimic ilegal, asa e? Totul pare a fi in regula dupa parerea dumneavoastra. Bravo!!

  4. anonim Răspunde

    Sunteti niste ignoranti, care vorbiti fara sa va aflati in tema. Ce este ilegal la un control oftalmologic?Hai sa presupunem ca va faceti un control la un cabinet ambulant, va fac ochelari si dupa aceea realizati ca nu va sunt buni, si dimpotriva, va fac mai mult rau. Unde ii mai gasiti sa faceti reclamatii? Daca va permiteti sa dati mii de lei pe asa ceva fara sens, nu mai spun nimic. Si pe langa asta, e ca si cum ati merge la un control medical cu o problema la unul care nu are nici o autorizatie in domeniul respectiv. Deci nu e nimic ilegal, asa e? Totul pare a fi in regula dupa parerea dumneavoastra. Bravo!!

    • moscraciun Răspunde

      javra mica psd-ista culmea ca aveau si medici oftalmologi si daca nu aveai probleme iti ziceau ca totul e ok.. nu isi bateau joc de lume asa cum va bati voi joc de oameni

      • anonim Răspunde

        Dati dovada de multa educatie si mult respect, doar asta inseamna sa fi om! Nu v-a impus nimeni sa ascultati sau sa luati in considerare ceea ce s-a spus. Fiecare ia propriile sale decizii, ramane la latitudinea pacientilor sa decida unde doresc sa isi faca un consult sau unde sa isi faca ochelari. Fiecare raspunde de faptele sale, asa ca dati dovada de un gram de bun simt si nu va aburiti gura degeaba, mai ales daca nu aveti ceva coerent si semnificativ de spus. Nu totul se rezuma la politica, domnule, mai exista si oameni. Toate cele bune!

  5. satmareanca Răspunde

    Care medici tot corpul medica il blameaza pe Coica si rad de el fiind un medic de bocanci,este cea mai mare capusa din sistemul medical satmarean incasand peste 2 miliarede de lei vechi ,pe luna iar pacientii iar pacientii din spitale mor cu ziliee neavand medicamente .Coica din2001 a tocat tot ce a putut in oras iar acum distrige si mai mult orasul obligand firmele sa faca medicina muncii cu el rusine ,speram sa scapam de el urgent.

  6. COIca oltean imputit Răspunde

    Bai oltean comunist si ratat ce esti. Nu ti-e rusine ma chel scarbos !!!! Tu nu faci nimic pentru satmareni , in schimb faci raie pe suflet cand vezi ca altora le pasa de cetatenii Satmarului.
    Nenorocitule da-ti demisia si pleaca de unde ai venit, jigodie!!! HUUUOOOO!!!!!

  7. gabi Răspunde

    Capusa Satmarului care autorizeaza pe spaga constructia de blocuri pe gradini se erijeaza in aparatorul satmarenilor!Halal! Iar gunoaiele de langa el sunt marii ,,oftalmologi,, de ai caror ochelari nu poti sa te apropii din cauza preturilor exorbitante! Hotii ordinari fac casa buna cu capusa Satmarului, coica!

  8. mihai Răspunde

    care medici??? aia-s VANZATORI de ochelari! Femeia invitata si numita doctor nu putea vorbi romaneste, scotea doar niste sunete care aduceau aminte de limba romana. Cum ar putea sa dea consultatii?

    • anonim Răspunde

      Vanzatori de ochelari? Bine ca stii tu ce specializari au ei.Si daca ar fi numai vanzatori de ochelari, dau dovada de o educatie, nu ca tine. Si se preocupa de clienti si de pacienti ca tine si familia ta sau orice cunostinta de-a ta, ca apoi tu sa vii sa fii un nemernic si un nerecunoscator. Om mare esti!

  9. flacara violeta Răspunde

    La cabinetul lui coi-ca de la primarie se fac controale la hemoroizi,iar la cel al lui stef se FACK controale ginecologice,nu-i asa Brighi?

  10. secu Răspunde

    Doruc te-ai stricat si tu de cap!!!

  11. marcel Răspunde

    Coicaaaaa, vorbesti de conditii si de medici satmareni care platesc impozite locale ??? Ce conditii oferi tu in apartamente de bloc inghesuite unde pacientul nu are loc nici in picioare ??? Cati medici care nu au nici o treaba cu satu mare lucreaza la tine ??? Ipocritule !

  12. pesedist infocat Răspunde

    felicitori domnului primar,lasa-i pe frustrati sa vorbeasca,bravo dorel coica

  13. dr. Ciomu Răspunde

    Evident ca l-a lovit amnezia pe Coica, uitand cate controale ale glicemiei, tensiunii facea gratuit el in campaniile electorale. Azi, se trezeste ca altii controleaza vederea satmarenilor. Bineinteles ca este interesat ca satmarenii sa aiba probleme de vedere….ca nu observe incapacitatea administrativa a lui Shrek de Satu Mare.
    Si…ma ai intreb…cine-or fi fost oftalmologii frustrati de activitatea celor de la PDL, poate cucoana Ster?? A pierdut clientela???

  14. pesedist infocat Răspunde

    oricum e cel mai bun primar din istoria orasului satu mare,ma felitit si sunt mindru ca l-am votat

    • pesedist congelat Răspunde

      Ăsta-i cel mai bun banc pe care l-am auzit de la Revoluție încoace. Hai să-l înlocuim pe împușcatul Bulă de la Revoluție, cu Coica. Nu-i nicio diferență!

    • Dr. Ciomu Răspunde

      Daca Coica (scuzati cacofonia, dar nu-i vina mea ca poarta numele asta) e cel mai bun primar, si Shrek e cel mai bun actor de la Hollywood!! :-))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.