Pentru prevenirea unor asemenea evenimente, prefectul a subliniat necesitatea acordării unei atenţii deosebite verificării mijloacelor locale de încălzire – sobe cu sau fără acumulare de căldură, precum şi verificării, reparării şi curăţării coşurilor de evacuare a gazelor de ardere, eliminarea improvizaţiilor sau dezafectarea coşurilor de fum care nu respectă condiţiile tehnice.
Având în vedere cauzele enumerate, prefectul Eugeniu Avram a precizat că se impune ca la nivelul primăriilor şi a comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă să se stabilească de îndată măsuri care să limiteze numărul evenimentelor, evitarea pierderii de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.
Prefectul solicită primarilor să dispună organizarea şi executarea prin serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă, controlul respectării regulilor de apărare împotriva incendiilor la gospodăriile populaţiei. Totodată, a solicitat ca acolo unde nu există servicii de coşerit să se treacă la organizarea acestuia sau să se încheie contracte cu firme autorizate, inclusiv cu sprijin financiar din partea administraţiei locale pentru familiile nevoiaşe.