Ultima actualizare: azi, 10:14

Locale

Prefectul Eugeniu Avram a primit în audienţă 63 de cetăţeni din Bârsău

prefect eugeniu avramPrefectul Eugeniu Avram continuă seria audienţelor în teritoriu. Astfel, în data de 03 februarie, prefectul Eugeniu Avram a susţinut audienţe la Bârsău unde au participat 63 de cetăţeni care şi-au prezentat problemele şi nemulţumirile.

          Prefectul a fost însoţit la Bârsău de reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Direcţia Silvică şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, împreună cu specialişti din cadrul Instituţiei Prefectului.

          Majoritatea covârşitoare a problemelor ridicate de către cetăţeni se referă la aplicarea Legii fondului funciar, dar şi probleme privind îndeplinirea atribuţiilor de către reprezentanţii autorităţilor publice locale şi probleme sociale.

          Prefectul Eugeniu Avram i-a informat pe cetăţeni că datorită faptului că Legea nr. 165/2013 ce prevede o serie întreagă de activităţi privind inventarierea suprafeţelor ce intră sub incidenţa legilor proprietăţii nu a fost încheiată în toate unităţile administrativ teritoriale, prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului Românie, s-a prelungit termenul de aplicare cu şase luni. Urmează ca în această perioadă să se mai clarifice situaţia rezervelor terenurilor agricole şi forestiere ce pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate şi totodată revizuirea tuturor cererilor nesoluţionate pentru ca, de îndată ce se va împlini termenul de suspendare, comisiile locale să fie pregătite şi astfel să se poată urgenta validările în comisia judeţeană.

          În două dintre cazuri, prefectul a dispus, în calitate de preşedinte al Comisiei Judeţene pentru aplicarea legii fondului funciar, primarului şi secretarului comunei Bârsău, să se prezinte la Instituţia Prefectului şi, împreună cu specialişti din cadrul Instituţiei Prefectului, să se verifice conţinutul dosarelor şi temeiurile de fapt şi de drept ce au condus la nerezolvarea acestora.

          În cazul problemelor sociale, prefectul împreună cu cei care l-au însoţit, a dat îndrumările corespunzătoare şi i-a direcţionat către factorii competenţi din judeţ, urmând ca, în cazul în care vor fi nemulţumiţi de soluţionarea problemelor ridicate, să aducă la cunoştinţă Instituţiei Prefectului.

          Au mai fost discutate şi alte probleme de natură edilitar – gospodărească a comunei.

Sursa: Prefectura Satu Mare

2 comentarii

  1. la Acas strict secret Răspunde

    Problemele “”Fondul funciar”” la Acas sunt “”strict secret””.
    Primarul,topograful refuza orice informatii. Secretarul Primariei si ceilalti salariati spun ca nu pot da relatii fiindca au dispozitie de la Primar sa nu spuna nimic si sa nu arate nimic. Nici macar harta cu terenul interesat si pentru care omul a depus cerere de reconstituire.
    Ce parere are Prefectul de aceasta situatie ?

  2. unul Răspunde

    Nici o parere, Acas! Ce parere sa aiba? El (prefectul) este in campanie electorala prin judet!Acum el trebuie sa imbunatateasca imaginea sifonata a usl,pt. porcariile pe care le-a facut aceasta hidoasa alianta din care face fata si el!Iar v-a incepe(el pe de-o parte si stef pe cealalta parte)sa bata judetul pentru a spala mintile celor predispusi la acest sindrom si sa arunce vina pe PDL si Basescu pt. toate minciunile,nerealizarile,porcariile pe care le-au facut in acesti 2 ani! Dar ROMANII s-au trezit,cei mai multi le vor da FLIT acestor politruci care au contribuit din plin la starea in care au ajuns ei si familiile lor! JOS usl!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.