PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Prefectul vrea popularizarea sportului de masă şi a celui de performanţă

prefectPrefectul judeţului Satu Mare Eugeniu Avram a avut astăzi, o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Clubul Sportiv Satu Mare şi Asociaţia Judeţeană de Lupte.

La întâlnire au participat ca invitaţi Vasile Ciocan – consilier judeţean, Ardelean Gheorghe – antrenor de lupte şi reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului.

Tema discuţiei a fost axată pe realizarea unor proiecte care să vizeze antrenarea unui număr tot mai mare de copii şi tineri la practicarea sportului, mai ales în zilele libere.

Prefectul judeţului a subliniat necesitatea ca factorii cu atribuţii să întocmească programe coordonate şi conduse de către Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, cu sprijinul nemijlocit al autorităţilor administraţiei publice locale.

În acelaşi timp, prefectul Eugeniu Avram a cerut implicarea Clubului Sportiv Satu Mare, ca după depistarea unor elemente de valoare, acesta să se ocupe de pregătirea lor spre a păşi spre marea performanţă.

Ca metodă de promovare a popularizării şi practicării diferitelor discipline sportive, s-a avut în vedere realizarea sistematică în şcoli a unor demonstraţii sportive cu participarea performerilor din sporturile etalon ale judeţului Satu Mare şi nu numai.

Prefectul judeţului a sugerat idea organizării anuale a marii selecţii, sens în care să se încheie sub patronajul său şi al preşedintelui Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, un protocol cu implicarea tuturor factorilor cu atribuţii, protocol ce să cuprindă diferite discipline sportive astfel încât autorităţile administraţiei publice locale să îşi poată cuprinde în bugetele anuale fonduri destinate activităţilor sportive.

Din discuţii s-a desprins necesitatea ca în programele pentru promovarea sportului şi antrenarea unui număr tot mai mare de tineri la practicarea exerciţiilor fizice, să se organizeze activităţi de tipul after school sub îndrumarea specialiştilor şi îndeosebi profesori de educaţie fizică din şcoli.

Domnul Vasile Ciocan, consilier judeţean, a propus organizarea unei întâlniri în zona Oaşului la care să participe prefectul judeţului Satu Mare, autorităţile locale, directori de şcoli şi specialişti, pentru înfiinţarea Asociaţiei Sportive de zonă cu diferite secţii.

Totodată, ţinându-se cont de dezvoltarea zonei turistice a zonei Oaş, şi în special darea în folosinţă într-o perspectivă apropiată a pârtiilor de schi de la Luna Şes, să se aibă în vedere pregătirea unor salvamontişti.

În finalul întâlnirii, prefectul judeţului Satu Mare i-a asigurat pe participanţi de întreg sprijinul său în realizarea programelor de popularizare şi practicare sistematică a sportului de masă şi a celui de performanţă.

Prefectul a propus ca asemenea întâlniri să aibă loc periodic, în care se vor informa reciproc despre înfăptuirea programelor propuse.

Sursa: Prefectura Satu Mare

Exit mobile version