PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Protest spontan în vama Halmeu, după introducerea măsurilor speciale de control

Vama Halmeu

Un protest spontan a avut loc în această seară în vama Halmeu, persoanele fiind nemulțumite de faptul că sunt ținute foarte mult la rând după introducerea măsurilor speciale de control și că noile reglementări omoară „micul trafic”.

Aproximativ 50 de persoane au amenințat că blochează drumul de acces spre vamă cerând suspendarea ordinului care a intrat în vigoare de astăzi şi care impune restricţii la cantităţile de alimente, tutun şi alcool ce pot fi introduse în ţară de fiecare persoană. O bună parte dintre protestatari sunt sătmărenii care trăiesc din „micul trafic”, cumpără produse fin Ucraina şi le revând în România cu un mic adaos iar acum își văd micile afaceri omorâte.

La faţa locului s-a deplasat prefectul Eugeniu Avram, care le-a promis acestora că va transmite mesajul lor conducerii Guvernului pentru a fi analizat. Conducerea Administrației Naționale de Administrare Fiscală a menționat că scopul acestor măsuri este de a proteja comercianții care funcționează legal pe teritoriul României.

Conform noilor reglementări, persoanele care intră în România vor trebui să completeze o declaraţie vamală cu bunurile din bagaje. O dată pe săptămână o persoană poate introduce în ţară două pachete de ţigări, 50 de trabucuri, un litru de alcool peste 22 grade, patru litri de vin, 16 litri de bere, un rezervor standard de carburant şi 10 litri într-o canistră, un kg zahăr și alte bunuri a căror valoare totală să nu depășească suma de 300 de euro.