PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Cadou de 8 martie pentru tinerele de la Casa Perla din Homorodu de Jos

Organizaţia Caritas a Diecezei Satu Mare și Colegiul tehnic Elisa Zamfirescu, cu ocazia zilei de 8 Martie, a oferit un cadou tinerelor cu disabilităţi de la Casa Perla din Homorodu de Jos.

Cadoul pregătit de opt voluntari și doi profesori a constat în pregătirea machiajului și a manichiurii tinerelor care urmau să sărbătorească această zi ”Internaţională a Femeii”, dedicată lor.

Tinerii au mai oferit fetelor și câte un lănţişor pregătit de ei cu tehnica quilling.

Ziua de sărbătoare a fost încununată de dansatorii de la Passion 4 Salsa. Ei i-au învăţat pe tineri câţiva paşi de Bachiata. Acest eveniment s-a încheiat cu un dans comun şi cu multe zâmbete.