PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Declaraţie politică a deputatului Kereskenyi Gabor: Sătmărenii au spus un NU hotărât dezbinării

Ziua de 15 Martie este sărbătoarea naţională a maghiarilor, când se comemorează Revoluţia din 1848-1849, o zi în care au loc ceremonii de depuneri de coroane de flori la diverse monumente maghiare din localităţile Transilvaniei, slujbe religioase, marşuri, spectacole şi discursuri în amintirea militanţilor paşoptişti.

Manifestările dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni de la sfârşitul săptămânii trecute ne-au arătat că avem valori, români şi unguri deopotrivă, care sunt mai importante decât calculele electorale meschine ori retoricile şovine.

Manifestările au arătat că oamenii de rând sunt mai înţelepţi decât unii politicieni, că nu pot fi indoctrinaţi de sloganuri ieftine.

În contextul inflamării spaţiului public chiar în preajma Sărbătorii, manifestările organizate la Satu Mare, Cluj, Târgu Mureş, Târgu Secuiesc ori în alte localităţi au fost marcate de un spirit civic desăvârşit.

La Satu Mare peste 3.000 de concetăţeni maghiari au fost prezenţi la manifestările organizate de UDMR Satu Mare, acesta fiind o participare record din ultimii 24 de ani. După depunerile de jerbe a avut loc defilarea participanţilor condusă de husarii calareţi şi fanfară care s-au deplasat la bustul poetului Petőfi Sándor unde s-au desfășurat manifestările, fără să blocheze circulaţia, dar şi fără să simtă ostilitate din partea celorlalţi sătmăreni. Nici folosirea simbolurilor naţionale nu i-a deranjat pe nimeni.

Români şi maghiari au înţeles perfect că au mai multe lucruri ce îi unesc decât ce îi dezbină, că împreună suntem mai bogaţi şi puternici, iar separate riscăm să ne pierdem libertăţile şi demnitatea europeană pe care le putem câştiga împreună.

Este inutil să ne pierdem în polemici sterile, în dispute revanşarde şi în atitudini care nu produc altceva decât ură, neîncredere şi instabilitate. La probleme de actualitate trebuie să găsim soluţii de actualitate.

Deşi  în general ne bucurăm de respect din partea populaţiei majoritare şi avem libertate deplină în a sărbători momentele importante ale istoriei noastre aşa cum credem de cuviinţă, nu putem să nu remarcăm, totuşi, că unii doresc să ne facă să ne simţim – mai ales preajma alegerilor – ca şi cum am reprezenta o problemă permanentă, o belea pe capul lor…

Eu cred, însă, că nu avem motive să ne simţim stingheriţi sau să ne fie ruşine şi în nici un caz nu trebuie să umblăm cu capetele plecate. Noi cerem doar ceea ce ni se cuvine, nici mai mult nici mai puţin. Nici mai mult nici mai puţin.

 Kereskényi Gábor

Deputat de Satu Mare