PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Fosta şefă a vămii Halmeu, Nicoleta Dobrescu, a ajuns la închisoare

Nicoleta Dobrescu

Fosta şefă a vămii Halmeu, Nicoleta Dobrescu, condamnată la doi ani şi jumătate de închisoare pentru că şi-a cumpărat funcţia a ajuns la închisoare.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale i-au depistat pe Nicoleta Dobrescu, de 35 ani, Feher Florin de 34 ani, ambii din Satu Mare, împotriva cărora Tribunalul Satu Mare a emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnați la câte 2,6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărarea de influență.

Lucrătorii Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare l-au încarcerat în arestul I.P.J. Satu Mare şi pe inculpatul Niţu Ioan, de 36 ani, din Satu Mare, împotriva căruia Tribunalul Satu Mare a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 2,6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărarea de influență.

Oamenii de afaceri Liviu Florian si Ion Savu, Ioan Romeo Nitu, fost angajat al unui magazin duty-free, şi fosta sefă a Vămii Halmeu, Nicoleta Dobrescu, au fost trimişi în judecată de DNA pentru trafic de influenţă. DNA susţine ca Dobrescu a plătit 130.000 de euro pentru şefia Vămii iar ulterior când i s-au mai solicitat 300.000 de euro pentru a fi menţinută pe post a denunţat cazul.