PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

GAL Sud-Vest Satu Mare: Apel de selecţie a proiectelor pe măsura 121

121Asociația Grup de Acțiune Locală Sud-Vest Satu Mare anunță lansarea în perioada 17.03.2014 – 15.04.2014 a primei sesiuni de cereri de proiecte pentru Măsura 41, Sub-măsura 41.121, prezentată mai jos.

Data lansării apelului de selecție: 17.03.2014

Data limită de depunere a proiectelor: 15.04.2014, ora 14.00

Depunerea proiectelor pentru Măsura 41, Sub-Măsura 41.121 se va face la sediul Asociației Grup de Acțiune Locală Sud-Vest Satu Mare (numit în continuare GAL), Petrești, str. Principală nr.1, jud. Satu Mare, în intervalul orar 09.00 – 14.00

Fondurile disponibile pentru Sub-Măsura 41.121 “Modernizarea exploataţiilor agricole” sunt de 70.022 euro

Plafonul minim pentru un proiect finanţat prin Măsura 41.121 este de 5.000 de Euro – această sumă reprezintă valoarea totală eligibilă a proiectului

Plafonul maxim al sprijinului public nerambursabil care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect este de 70.022 euro

Verificarea conformității și eligibilității Cererii de finanțare sunt realizate de către experții GAL. Solicitantul de finanțare trebuie să îndeplinească cerințele de conformitate și eligibilitate menționate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent Măsurii 121 din PNDR, disponibil pe site-ul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit ( www.apdrp.ro ) cu mențiunea că vor fi eligibile acele proiecte care vor fi implementate pe cuprinsul teritoriului aferent Grupului de Acțiune Locală Sud-Vest Satu Mare.   

Selecția proiectelor se realizează la nivelul GAL de către Comitetul de Selecție format din 7 membrii. Comitetul de selecție trebuie să se asigure de faptul că proiectul ce urmează a primi finanțare se regăsește în obiectivele propuse în Planul de dezvoltare locală Sud-Vest Satu Mare și se încadrează în planul financiar al GAL.

Documentele justificative pe care trebuie să le depună solicitantul odată cu depunerea proiectului sunt menționate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent Măsurii 121 din PNDR, disponibil pe site-ul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit ( www.apdrp.ro ) cu mențiunea că solicitanții ce depun proiecte care prevăd lucrări de construcții și/sau montaj sunt obligați să atașeze la Cererea de finanțare și Proiectul Tehnic.

Solicitați informații detaliate: Asociația Grup de Acțiune Locală Sud-Vest Satu Mare, Petrești, str. Principală nr. 1, jud. Satu Mare, tel: 0261-820050, fax: 0261-820333,e-mail: galsudvestsatumare@galsudvestsatumare.ro, www.galsudvestsatumare.ro

Exit mobile version