Primul se va desfășura marți 18 martie 2014, de la ora 18.00, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din Carei, când va avea loc recitalul de muzică clasică susținut de cvartetul de stat al Filarmonicii din Târgu Mureș Tiberius Quartet, iar al doilea, miercuri 19 martie 2014, de la ora 18.00, în Sala Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din Carei recitalul jazz „100 de minute de istoria Jazz-ului” susținut de Dinu Simon & JazzTrotters din Arad.
Intrarea la cele două recitaluri este liberă, în limita locurilor disponibile.
Evenimentele artistice și sportive din cadrul Festivalului Bestfest 2014 – Primăvara Culturală Careiană se vor desfășura în lunile martie, aprilie, mai și vor fi anunțate în timp util către reprezentații mass-media.
Programul variat va cuprinde expoziții de pictură, fotografie, lansări de carte, recitaluri de muzică de diverse genuri, piese de teatru, campanii umanitare și ecologice, simpozioane,recitaluri de poezie, dar și competiții și programe sportive pentru toate vârstele.
Sursa: Bogdan Georgescu