PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Nea Petru şi „patrioţii neamului” au protestat în faţa Prefecturii (FOTO)

Nu mai puţin de cinci sătmăreni, autodeclaraţi „patrioţi ai neamului şi ţării din judeţul Satu Mare” au protestat astăzi în Piaţa 25 Octombrie, în faţa Palatului Administrativ, militând împotriva autonomiei pe criterii etnice, din „dragoste de neam şi ţară”.

Principalul organizator a fost nimeni altul decât nea Petru Ardelean, cunoscut sătmărenilor drept unul dintre membrii fostei Vetre Românești. Ardelean a fost membru în aproape toate partidele, candidând și pentru un loc de parlamentar însă nu a reușit să obțină decât câteva zeci de voturi.
Protestatarii au avut câteva mesaje de transmis: 1 – NU autonomie pe criterii etnice; 2 – Limba română să fie stăpână; 3 – Avem un singur drapel naţional: roşu, galben şi albastru.

„Am făcut un eveniment patriotic în urma evenimentelor care au avut loc la Târgu Mureş acum câteva zile. Persoane extremiste din Ungaria au venit să ne dea lecţii de istorie, să blameze poporul român prin diferite forme. Noi, patrioţii, am venit să transmitem acest mic mesaj”, a spus nea Petrică.

Şeful protestatarilor s-a arătat totuşi mulţumit de faptul că unele persoanele din conducerea Jobbik au fost declarate indezirabile, primind interdicţia de a intra în România timp de un an.

Ca la fiecare miting, jandarmii au fost la datorie, de data aceasta fiind mult mai relaxaţi.

Concluzia desprinsă de nea Petru a fost că „toţi trebuie să trăim în pace”.