Elevii antrenorilor Tiberiu Csik și Mircea Bolba au plecat spre Motru cu gândul la victorie și astfel, în această după masă au obținut toate cele trei puncte puse în joc.
În prima parte a jocului partida a fost dominată pe deplin de sătmăreni, în minutul 15 Boștină a deschis scorul, ajutat fiind de centrarea lui Gavrilescu. Două minute mai târziu, gazdele de la Motru au văzut și cel de-al doilea gol, de această dată înscris de Ene. Astfel, sătmărenii au intrat la vestiare cu un avantaj, scor la pauză 2-0.
Terenul le-a adus mici probleme „galben-albaștrilor” în partea a doua a jocului, dar asta nu i-a împiedicat să domine în continuare și să lupte pentru victorie. În minutul 59, Fărcășanu a redus din diferență cu un șut de la 23 de metri. Până la finalul partidei nu s-a mai înscris nici un gol. Olimpia Satu Mare a învins CS Minerul Motru cu scorul de 2-1.
„Victoria este foarte importantă. Îi felicit pe băieți pentru cele trei puncte importante și sper să o ținem tot așa atât în meciurile de acasă, cât și în cele din retur”, a declarat antrenorul Olimpiei, Tiberiu Csik.
„Am dominat prima parte a jocului. În repriza a doua am întâmpinat mici probleme din cauza terenului, dar asta nu ne-a împiedicat să continuăm să dominăm. A fost un joc bun și mă bucur că am obținut cele trei puncte.”, a declarat antrenorul portarilor, Ovidiu Suciu.
Cu această victorie, Olimpia a urcat două locuri în clasamentul Ligii a II-a, aflându-se acum pe locul 5 cu 25 de puncte.
Pentru Olimpia Satu Mare au jucat Anca- Iuhas, Ene, Bălău, Muntean, Gavrilescu, Villand, Svarczkopf (74 Micaș), Roghină (46 Szalkai), Bujor ( 82 Feier), Boștină.
Următorul meci pe care Olimpia Satu Mare îl va disputa va avea loc vineri, 21 martie, de la ora 16.00 când vor primi vizita formației FC Olt Slatina.
Sursa: FC Olimpia 2010 Satu Mare