PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Primarul Dorel Coica vrea contract pe cinci ani cu proprietarii Grădiniței Mondiala

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica împreună cu viceprimarul Radu Roca şi specialişti din cadrul aparatului propriu au avut în cursul dimineţii, o întâlnire cu conducerea Grădiniţei Mondiala şi reprezentantul Societăţii Mondiala S.A. pentru a analiza posibilitatea prelungirii contractului de închiriere.

Societatea Mondiala S.A. este proprietarul spaţiului  în care Grădiniţa îşi desfăşoară activitatea.

În acest an expiră contractul de închiriere între Primăria Satu Mare şi Societatea Mondiala pentru funcţionarea Grădiniţei, acesta fiind încheiat anual pe perioadă determinată fapt ce duce la nesiguranţa unei continuităţi în funcţionare, lucru incomod atât pentru părinţii copiilor cât şi pentru cadrele didactice.

Edilul şef a propus încheierea contractului pe o perioadă de minim cinci ani urmând a fi în continuare mediatorul pentru negocierea acestei perioade precum şi a cuantumului chiriei.