”Vrem să marcăm Ziua Mondială a Apei altfel decât în alți ani, pur și simplu prin a promova dacă mai este cazul sau a susține toate elementele acestei instituții S.C Apaserv, o companie de impact care își face treaba. Furnizăm apă de calitate, încercăm să ne dezvoltăm activitatea și să dovedim că oameni care lucrează aici sunt profesioniști și sunt dispuși oricând pentru informații și să facă tot ce trebuie ca să putem merge mai departe”, a declarat directorul Apaserv, Dan Stegerean.
Primarul municipiului Satu Mare Dorel Coica a participat la această desfășurare, punctând câteva lucruri cu referire la această companie de apă.
”Vreau să vă asigur că avem o companie deosebită, care se extinde și în alte județe și în alte țări, primul pas este Moldova și nu numai atât, aceasta a fost aleasă să reprezinte România la Barcelona. Vă felicit este un lucru deosebit, trebuie să prețuim apa și îi asigur pe sătmăreni că nu o să avem niciodată lipsă de aceasta. Satu Mare are rezerve serioase de apă, prin grija celor de la Apaserv și puțuri care sunt conservate tot prin grija acestora și sperăm să nu avem niciodată probleme cu apa”, a declarat Dorel Coica.
Ziua Mondială a Apei a fost marcată de către S.C. Apaserv Satu Mare prin organizarea Zilei Porţilor Deschise la Uzina de Apă Mărtinești şi amenajarea unui pavilion publicitar pe platoul din Piața 25 Octombrie.
”Am declarat Ziua Porților Deschise la Uzina de Apă Mărtinești. Vreau să vă spun că până în acest moment am avut peste 200 de copii și nu numai copii în vizită la Uzina de Apă. Copii sunt ca și apa, puri, și asta pentru noi este un lucru extraordinar”, a afirmat Dan Stegerean.
Toţi sătmărenii care doresc să viziteze Uzina de Apă Mărtineşti sau Staţia de Epurare o pot face astăzi între orele 9-15. În acest interval vor avea loc diverse prezentări a obiectivelor societăţii dar si prezentarea activităţii pe care cei de la Apaserv o desfăşoară.