Ultima actualizare: azi, 12:11

Locale

Aparţinătorii beneficiarilor, îngrijoraţi de soarta Căminului de Argint din Viile Satu Mare

Caminul de Argint, apartinatori (19)O nouă întâlnire tensionată s-a consumat astăzi la centrul rezidenţial Căminul de Argint din Viile Satu Mare, instituţia aflată în faliment din cauza datoriilor acumulate în timp pe fondul neimplicării autorităţilor.

Aparţinătorii bolnavilor au convocat o întâlnire pentru a afla detalii cu privire la soarta centrului, participând managerul Mihaela Pop, primarul comunei Viile Satu Mare, Szucs Szabolcs, reprezentantul Instituţiei Prefectului, Mircea Ciocan şi directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului, Octavian Apan, reprezentant al preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef.

În mod ciudat, primarul Sczucs Szabolcs i-a informat pe aparţinătorii beneficiarilor că din 10 octombrie 2013 a fost numit un alt administrator al centrului, în persoana lichidatorului judiciar, însă acesta a fost o singură dată la faţa locului. De cealaltă parte, Mihaela Pop susţine că această informaţie nu este reală din moment ce la şedinţa privind discutarea falimentului desfăşurată la tribunal a fost prezentată drept manager.

Totodată, primarul a anunţat că în şedinţa Consiliului Local din 1 aprilie clădirea a fost dată în folosinţă către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului în vederea reacreditării şi funcţionării în continuare, după ce contractul de asociere cu fundaţia Casa sătmăreană a fost reziliat de către lichidatorul judiciar. De cealaltă parte, Mihaela Pop susţine că acest lucru ar fi ilegal.

Caminul de Argint, apartinatori (12)

Prezent la întâlnire, directorul DGASPC, Octavian Apan, a spus că dacă nu merge mai departe în actuala formulă, centrul poate fi preluat de către instituţia pe care o conduce. Prin urmare, angajaţii şi beneficiarii ar urma să rămână în continuare în aceeaşi clădire, însă sub conducerea DGASPC.

Aparţinătorii au ţinut să aprecieze calitatea serviciilor oferite de acest centru, exprimându-şi îngrijorarea că sub o altă organizare, precum cea a DGASPC, calitatea serviciilor va avea de suferit.

Discuţiile au continuat pe un ton destul de ridicat, fiecare parte spunându-şi nemulţumirile.

În cuvântul său, reprezentantul Instituţiei Prefectului, Mircea Ciocan, le-a spus părţilor implicate să încerce să treacă peste ceea ce a fost, să accepte ajutorul care se oferă, astfel încât să fie salvat centrul şi echipa care-i îngrijeşte pe bolnavii de Alzheimer, Parkinson, demenţă, şi alte boli.

Concluzia întâlnirii a fost trasă de fiica unei beneficiare, spunând că situaţia e ca în „Fantoma de la operă”.

16 comentarii

  1. lia Răspunde

    deci directoarea nu recunoaste nimic ..:)))

  2. Localnic Răspunde

    Directoarea vrea sa salveze cele 5000 ron lunar (salariu)nu altceva.Daca socotim numai salarul din 2011 martie pana 2014 martie este egal 180.000 lei.

    • liana Răspunde

      avea atat?dar sa scada calitatea actului medical daca nu mai este ea directoare este chiar amuzant

      • Localnic Răspunde

        Prezentă la şedinţa de vineri a Consiliului Judeţean, directoarea de până acum a Căminului de Argint, Mihaela Pop, a ridicat obiecţii în legătură cu legalitatea trecerii clădirii în folosinţa unei instituţii a Consiliului Judeţean, însă a fost redusă la tăcere după ce a fost întrebată despre salariul pe care l-a încasat în toţi aceşti ani.

        După cum a recunoscut chiar ea, salariul brut s-a ridicat la suma de 5.000 de lei, ea încasând efectiv în jur de 3.200 lei lunar, iar diferenţa ar fi trebuit să ajungă în bugetul statului, sub formă de impozite şi contribuţii sociale, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată. Mai mult, unul dintre cei mai de seamă specialişti din ţară în tratarea bolii Alzheimer, academicianul Virgil Enătescu, a lăsat să se înţeleagă că pacienţii de la Viile Satu Mare au căzut victime unor aşa-zişi specialişti, care s-au dovedit a fi afacerişti fără scrupule, care şi-au luat tălpăşiţa când lucrurile au ajuns pe o direcţie greşită.

        • consatean Răspunde

          din asa salar evident ca isi permitea sa care cu baxurile bauturi fine si scumpe dar hai daca ii place treaba ei,grav este doar ca se tine tare.n clanta pt acest post miza fiind materiala dar cum si orbul vede a facut si angajat cum ia taiat capul si rezultatele sint clare

          • contaran

            De ce nu au schimbat-o?

          • lara

            sa ii fie rusine ca avea 50 mil salar si acum se mira de situatia caminului,vai de ei saracii batrini

  3. liana Răspunde

    distinsa cred ca pune oamenii sa faca lobby

    • Zoli Răspunde

      daca are atat putere sa “ii puna” sa faca lobby inseamna ca tot nu e oricine!
      Draga mea, din experienta iti spun, pt. ca am deja o varsta, munca inobileaza! Nu toata lumea lucreaza numai pt a avea bani si a cumpara toale si iesii in oras! Aia slabi, si mai ales la suflet, ca tine, care numai aia urmaresc cum sa chiuleasca cand sunt la lucru, pe cine sa dea vina cand nu fac ce trebui si sa mai bage raca intre oamenii care se inteleg, nu au cum sa “bage la cutie” ce mult inseamna sa iti placa ce faci si juppii sa si castigi din asta.
      Da ce credeti ca Apan sta pt. mai putini bani? Se ofera altcineva sa faca pt. mai putin? Apropo asta e brut sau net? Hai, tu lucri “in zona” poti sa ne zici!
      “Calitatea actului medical” ????? ai vazut ca si la spital au ajuns sa ii verifice in buzunare ca se fura de le rup? ai vazut ce bine e in Satu Mare la spital? Ce greu e sa nu tragi din umeri neputincios si sa mergi mai departe cand un om se chimuie langa tine? Ai vazut ce foame fac la caminul manageriat in Satu Mare? Na mai discutam despre situatia Viile SM peste cativa ani, sa-mi povestesti cum e?! Apartinatorii stiu si nu degeaba se revolta!

  4. Carmen Răspunde

    Eu am o ruda apropiata internata la Caminul de Argint. A trecut un an si eu am fost mereu foarte multumita de calitatea serviciilor oferite acolo, de calitatea personalului si de atentia si implicarea directoarei Mihaela Pop. Consider ca atacaurile concertate la adresa ei sunt rautati gratuite. Este o persoana foarte sufletista, care trateaza beneficiarii ca pe niste fiinte umane, redandu-le demnitatea. A muncit enorm si a reusit sa faca din caminul de Argint o adevarata familie. Am avut incredere in ea si in personal. Regret enorm ca aceasta frumoasa familie a ajuns in pragul destramarii…Consider ca autoritatile ar fi trebuit sa se implice mai mult in sprijinirea Caminului de Argint. Mi-e teama ca acest standard de calitate al serviciilor nu va mai putea fi atins. Si e pacat…

  5. cititor Răspunde

    carmenmihaela,intelegem dar acum stai jos si impaca.te cu dezastrul financiar care l.ai produs dar daca te crezi asa sufletista trebuia frumos sa iti mai tai din salar,ma mir ca nu ti.e rusine sa postezi aici sub pseudonime mare specialista medicala care te crezi

  6. istoric Răspunde

    specialista nu se gindea deloc si la sufletele nevestelor de primari din comunele unde lucra

  7. ligia. Răspunde

    ..:)))domnisoara tragea de batrinele de acolo sa o invete sa faca prajituri..:)))asta da tratament medical de specialitate calitativ..:)))stiintific

  8. Vivien Răspunde

    Postacul penelist, care e musai sa dea link la pagina web o litera macar, vad ca e obsedat de persoana directoarei. Asa, pentru linistea ta, jur ca nu sunt directoarea caminului. Eu altceva am observat: premeditarea sedintei de vineri, cu personaje bine pregatite sa ridice mingi la fileu pentru stef si restul. Imi aminteste de sedintele pnl in care silaghi si gasca, in lipsa unor argumente, faceau teatru pentru a pastra aparentele. Pe atunci totusi doctorul Enatescu era de cealalta parte a baricadei. Soarta caminului e oricum clara, cu actuala sau cu viitoarea conducere, tot pe minus va fi, si pentru a satisface ambitia lui stef vor fi pompati si bineinteles sifonati o gramada de bani publici in urmatorii doi ani, dar cu alte rezultate deigur. Cei ce se inflameaza pe aici de una-alta, nu se intreaba DE CE sta un director de institutie pe doar 1300 de lei (desi ma indoiesc foarte tare ca ar fi asa)? Pentru ca ne vrea binele sau pentru ca are sporuri, premii si alte venituri ca urmare a functiei pe care o ocupa? De ce se leaga stef de faptul ca nu este CJ membru fondator? Este CJ fondator Caritas si noi nu stim? Astea sunt rahaturi tipice celor fara argumente. Nu uitati sa urmariti in timp activitatea ulterioara a caminului, si sa fiti la fel de intransigenti legat de banii nostrii. Pana acum v-ati certat pentru banii altora.

  9. cititor Răspunde

    adica 5000 ron brut lunar nu a secatuit bugetul caminului,ha?in plus docenta cind facea shopping hrana nu avea in cos doar sticle de vin alese deci de unde manca?e lesne de inteles.Acum ca i se taia macaroana normal ca sare si acuza,se leaga de Caritas ca asa,ba ca nu e asa dar ce vreade fapt?postul,salariul,viata de boema dar pt apartinatorii bolnavilor ar fi indicat un control financiar sa vada cauzele pierderilor asta pe linga rocada “specialistilor”care s.au perindat pe acolo

  10. cititor Răspunde

    in martie anul trecut se rupea in figuri asta incearca si acum fiind singura dintr.e cei in bransa care a pus la punct intregul faliment bazindu.se pe ajutorul banilor publici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.