PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

ASR Principele Nicolae a început vizita oficială în Satu Mare

Principele Nicolae, Colegiul Doamna Stanca (52)Alteța Sa Regală Nicolae, Principe al României, şi-a început astăzi vizita oficială în judeţul Satu Mare, prima oprire fiind la Colegiul Național Doamna Stanca.

Directoarea Colegiului, Anamaria Marușca, și elevii din cadrul liceului, îmbrăcați în portul oșenesc, l-au întâmpinat pe Principele Nicolae conform tradiției cu pâine, sare și un cântec oșenesc.

Principelui de România i s-a prezentat liceul și activitatea elevilor, precum și istoricul Colegiului Doamna Stanca, a participat la o discuție cu elevii în bibliotecă și a asistat la un moment artistic,  înmânându-i-se cartea de onoare pentru a scrie câteva cuvinte în amintire.

De asemenea, a fost așteptat să răspundă întrebărilor pregătite de către elevii școlii, conversația fiind în limba engleză. Tânărul Principe a fost foarte deschis la întrebările adresate de către elevi, răspunzându-i fiecăreia în parte.

Oaspetele a fost încântat de felul în care a fost primit și a mulțumit pentru momentul artistic.

Mă bucur foarte mult să mă aflu aici cu voi toți, sunt foarte impresionat de acest oraș, Satu Mare, și școala voastră, vă mulțumesc și bine v-am găsit”, a declarat Alteța Sa Nicolae Principe de România.

Redăm în continuare programul principelui:

Marţi, 8 aprilie 2014:

–          Ora 12:00 – Vizitare Turnul Pompierilor

–          Ora 15:00 – Vizitare Castel Karoly, municipiul Carei

–          Ora 16:30 – Cripta familiei Karoly, localitatea Căpleni

–          Ora 17:30 – Vizită în Ţara Moţilor, localitatea Ianculeşti

Miercuri, 9 aprilie 2014:

–          Ora 14:00 – Vizitare Muzeul Ţării Oaşului, oraşul Negreşti Oaş

 Joi, 10 aprilie 2014:

–          Ora 11:00 – Întâlnire cu mediul de afaceri, sala etaj I, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Satu Mare

 

Exit mobile version