Inițiativa aparține neobosiților căutători și păstrători de tradiții populare românești, Felician Pop, director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și Răzvan Roșu, etnolog, solistul grupului Nepoții Iancului.
Gara din Marna este acum casa lelei Victoria, cea care a fost toată viața sa agent CFR iar acum, la cei peste 70 de ani ai săi împărtășește tinerilor din tradițiile populare românești.
Cel mai adesea, gara e un decor ca oricare altul dar după cum afirma Felician Pop, ea este un loc al întâlnirilor. Dacă simbolul mișcării este trenul, gara este un simbol al punctului fix, locul începerii călătoriei, investit cu mari speranțe – plecarea spre un nou orizont sau dimpotrivă, un loc al despărțirilor.
Răzvan Roșu a dat glas frumoaselor doine de cătănie, de jale și dor acompaniat de taraful Asociatiei Nepoții Iancului format din Petrică Zele la ceteră, Raul Curac la taragot, Nelu Lazea la acordeon. Nu a lipsit nici cântecul Trenule, vagon de blană, o creație a moților chiaburi deportați în Bărăgan în timpul perioadei de instaurare a comunismului în România.
Lelea Victoria a rostit descântece de dulce și glume aduse de la munte cu care a descrețit frunțile asistenței.
Creații ale poetului Felician Pop au fost puse pe note de tânărul folkist George Negrea, frumoasele melodii fiind primite cu aplauze în câmp deschis de călătorii ocazionali din gară.
Din scenariu a făcut parte și o scurtă oprire a trenului cursă Satu Mare –Oradea, pentru a rememora, simbolic, plecarea în cătănie a feciorilor din sat insoțiți de glasul tulnicului Linei din Ianculești.
Solistul Vlad Doroș a fost cel care a încheiat apreciatul moment artistic din gara Marna, pe acordurile melodiilor sale fiind încinse dansurile specifice acestor sărbători.
Atmosfera de bună dispozitie a continuat în jurul unei mese bine garnisite cu bucate specifice moțești nelipsind sarmalele și plăcintele care au făcut mereu deliciul oaspeților.
Organizarea a aparținut Consiliului Județean, Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Asociației Nepoții Iancului.