Ultima actualizare: azi, 20:25

Locale

Danțu la șură. Sărbătoare în Soconzel (Galerie FOTO)

dantu-la-sura-soconzel-(94)La Soconzel a avut loc astăzi tradiționala manifestare folclorică Danțu’ la șură, participând zeci de localnici de toate vârstele.

Obiceiul a fost reînviat de către interpreta Malvina Madăr Iederan cu sprijinul Centrului de Creaţie Satu Mare în urmă cu 5 ani, pe vremuri fiind organizat în toate satele codrului, în a doua zi de Paști.

Prezent la manifestare, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a lăudat Centrul de Creaţie pentru reînvierea acestei tradiţii, subliniind importanţa păstrării acestora.

Am participat la toate ediţiile. Pot să spun că d-l director Felician Pop cu colegii a înţeles bine misiunea instituţiei, aceea de a conserva bine tradiţiile, indiferent de etnie, religie”, a spus Adrian Ştef.

Rolul întâlnirii era mai ales unul de socializare, tinerii cunoscându-se între ei şi alegându-şi chiar partenerii de viaţă.

Interpreta Malvina Madăr Iederan a mărturisit că obiceiul este unul foarte vechi. Danţu la şură avea loc în fiecare duminică şi zilele de sărbătoare, participând de la cei mai mici până la cei vârstnici. De multe ori la şură se aranjau căsătorii. Un lucru interesant este faptul că din cauza sărăciei petrecăreţii plăteau chiria şurii în zile de clacă, acestea puteau fi şi „vândute”. Ba mai mult, pentru a se asigura că ceatarâşul nu cântă în altă parte, i se lua ceatăra şi i se dădea doar înainte de începerea danţului.
Atmosfera a fost una familială, localnicii, care se cunosc foarte bine între ei au încins câteva danțuri, după ce s-au cinstit cu pălincă.

Un comentariu

  1. Andreicut Lenuta Răspunde

    Foarte frumos obiceiu ,va salut pe toti codrenii mei

  2. Andreicut Lenuta Răspunde

    Foarte frumos obiceiu ,va salut pe toti codrenii mei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.