Alături de Stareţul Gherontie Nergheş s-a aflat PS Iustin Sigheteanul, arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, protopopul Ioan Socolan și un sobor de 28 de preoți.
La Mănăstirea Măriuș au fost prezenți sute de credincioși veniți în pelerinaj din satele de pe Valea Someșului, dar si din județul Maramureș. Slujba de hram s-a ţinut afară, și a fost oficiată de soborul de preoţi.
Sutele de credincioşi prezenţi au ascultat slujba cu smerenie, s-au împărtăşit şi au fost miruiţi, toţi sperând ca Maica Domnului să-i ajute să scape de necazuri. Alături de ei s-au aflat și membrii PDL, Ileana Blidar, Sorin Ghilea, Adrian Cozma, Mihaela Kostin care după finalul slujbei au primit binecuvântarea și au împărțit celor prezenți cozonaci de casă, pregătiți special pentru această sărbătoare a Mănăstirii Măriuș.
Sărbătoarea hramului s-a încheiat, ca în fiecare an, cu masa de prânz care i-a îndestulat pe toţi cei prezenţi la hram.