PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Locatarii unui bloc revoltați pe EON Gaz: ”Ne cred proști pe toți?”

Locatarii unui bloc din Micro 14 au transmis un comunicat de presă  prin care  relatează pățaniile avute cu furnizarea de gaz în imobil duminică, 27 aprilie. Redăm în continuare comunicatul.

Duminică, 27.04.2014,  în jurul orei 20, locatarii blocului Nr. 6 de pe Aleea Neajlov nr. 3, Scara B, Micro 14, Satu Mare, au constatat un puternic miros de gaz la parterul imobilului. Au sunat la toate numerele de telefon de urgență ale EON Gaz inclusiv la numărul 0265928. Nici un echipaj EON GAZ nu s-a deplasat la fața locului. 

Însă luni dimineața, 28.04.2014, în jurul orei 07.00, au constat că cineva a oprit regulatorul de gaz de la scara blocului. Având în vedere că mirosul de gaz se simțea în continuare iar gazul a fost oprit, au sunat întruna la cei de la EON. 

Între timp pe avizierul scării blocului, a fost lipit anunțul unei firme care execută reparații la instalația de gaz. În jurul orei 13.00, prin sute de insistențe și telefoane, li s-a comunicat faptul că gazul a fost oprit de la cei de la EON în urma sesizării din seara precedentă și că reparațiile defecțiunilor constate ar trebui efectuate de o firma agreată EON deoarece ei nu repară țevile scării. Ciudat e faptul că nici un locatar nu a fost anunțat când a sosit echipajul EON scara fiind dotată cu sistem Interfon, sunt șanse minime ca echipajul Eon să fi intrat în seara dinspre 27 spre 28 aprilie în scara blocului, având în vedere că nici un locatar nu a fost anunțat.

În cele din urmă s-a sunat la aceea firmă SC Collias SRL care le-a cerut locatarilor suma de 6000 de ron pentru executarea reparațiilor, urmând să schimbe toate țevile de gaz de pe scara blocului, neștiind exact unde este defecțiunea. S-a sunat și la alte firme din municipiu de specialitate care au cerut între 1200 și 2000 ron pentru aceeași lucrare. Din telefon în telefon, locatarii au aflat că la fel au pățit și locuitorii a alte 50 de scări de bloc din oraș, rămânând fără gaz  prin aceleași metode. Au venit noaptea și au oprit gazul. 

În disperare de cauză, văzând că deși toata ziua de 28.04.2014 s-a sunat la EON GAZ să li se trimită un echipaj care să le spună locatarilor unde sunt defecțiuni, dacă mai sunt scăpări de gaz cine le-a întrerupt gazul și din ordinele cui, locatarii au sunat în cele din urmă la 112, la ora 20, și în cel mai scurt timp posibil s-a deplasat la fața locului un echipaj de Pompieri și un echipaj format din Poliție și Jandarmi.  Pompierii au verificat scara blocului și regulatorul de gaz, spunându-le locatarilor că acel sigiliu pus pe regulator aparține EON. Gazul fiind închis nu sunt motive de panică legate de scurgeri. Pompierii au plecat, iar echipajul de Poliție sosit la fața locului în jurul orei 20.10 a plecat pe la ora 22 așteptând alături de locatari pe cei de la EON GAZ.   Cei de le EON GAZ au sosit după ora 23. Au constat doar că cineva de la EON GAZ le-a pus sigiliul și că nu sunt scurgeri de gaze. Locatarii nemulțumiți le-au adresat o serie de întrebări la care aceștia nu au avut răspunsuri dând din umeri.

Locatarilor li se par suspecte următoarele:

1. Dacă 0265928 este număr de urgență de la EON GAZ, de ce echipajul trimis a sosit undeva după miezul nopții?

2. Dacă a sosit echipajul EON GAZ de ce nu a anunțat locatarii conform procedurilor EON GAZ?

3. Dacă nu au anunțat pe nimeni, cum au intrat în scara blocului acesta fiind prevăzut cu interfon?

4. Dacă nu au intrat, cu ce drept au sistat gazul locatarilor fără să verifice unde sunt și dacă sunt scurgeri de gaz?

5.Oricine poate să sune la EON GAZ, și din răzbunare să lase fără gaz sute de familii, doar printr-un simplu apel telefonic, având în vedere că echipajele care sosesc la fața locului opresc gazul fără să anunțe?

6. Dacă locatarii trebuie să plătească sume imense pentru posibilele defecțiuni ale țevilor de gaz de pe scara blocului, cei de la EON GAZ își asumă vina în momentul în care locatarii de frica acestor costuri nu vor mai apela la cei de la EON GAZ, își vor repara singuri instalația în regim propriu, și se vor întâmpla sute de tragedii??? 7. Dacă cei de la EON GAZ , în cursul lunii octombrie-februarie 2013, au efectuat verificări atât în interiorul apartamentelor cât și la țevile de pe scară, verificări plătite de toți locatarii blocului, verificări ce se fac o dată la 10 ani pe scara blocului și nu s-au constatat defecțiuni, acum la nici 6 luni după acestea, deodată numai au cei de la EON GAZ competențe pe scara blocului?

8. De ce s-a plătit acea 100 de lei pentru o verificare o dată la 10 ani?

9.De ce s-a dat garanția în noiembrie 2013 că nu este o problemă dacă acum au sistat gazul?

10. De ce în noiembrie 2013 cei de la EON GAZ au  avut dreptul și competența să verifice țevile de pe scară, pretinzând și o taxă de verificare atestată de facturi, iar acum nu mai vor să verifice?

11. De ce în toate cele 50 de scări au procedat ca și hoții venind noaptea să sisteze gazul, neanunțând pe nimeni, iar ulterior în fiecare scară a apărut aceeași firmă COLIAS să execute lucrările?

12.Și ultima întrebare, cei de la EON GAZ, ne cred pe toți proști?