„Cei doi consilieri UDMR care răspund de sport, d-l Fogel şi Magyar, au avut tot felul de comentarii, că nu este bine administrat clubul, că se cheltuie bani. Vreau să vă anunţ oficial că la o şedinţă de consiliu, primarul l-a îndemnat pe d-l Magyar Lorand să preia conducerea Consiliului de Administrare, şi atunci ar fi avut un control total. I-am spus: d-le Lorand, dvs doriţi să ştiţi cum se cheltuie banii, cum s-au cheltuit, şi dânsul mi-a spus că nu-şi asumă o asemenea responsabilitate, că dânsul este în opoziţie. Eu din nou o să-i lansez invitaţia de a prelua conducerea Consiliului de Administraţie al Clubului Sportiv şi a modului cum se gestionează banii”, a spus Coica.
Edilul şi-a exprimat speranţa că Magyar Lorand va face curăţenie şi va prezenta primarului o situaţie clară ce va putea fi oferită şi presei.
„De abia aştept să-i propun d-lui Magyar Lorand, întrucât se află la guvernare în acest moment, să preia conducerea clubului şi îl rog foarte frumos să-mi facă o situaţie reală a cheltuirii tuturor sumelor, nu vreau să spun pe ultimii 7-8-10 ani, ci pe ultimii 4 ani. Vreau să văd dacă dânsul, cu d-l Fogel, poate să justifice toate cheltuielile”, a mai arătat primarul.
Dorel Coica a ţinut să-i răspundă şi consilierului Vasile Fogel, care a criticat modul în care s-au efectuat unele lucrări.
„D-lui Fogel îi promit că dacă timp de două săptămâni în loc să bea apă tare bea apă plată, şi e într-o stare normală, o să-l propun să facă parte din toate comisiile de recepţie ale lucrărilor din municipiu. Dar numai în condiţiile în care îmi demonstrează că două săptămâni bea numai apă plată”, a mai spus primarul.
Referitor la nemulţumirile consilierilor cu privire la praful din oraş, primarul a dorit să le transmită că sunt peste 30 de şantiere în care se lucrează simultan şi dă asigurări că după finalizarea lucrărilor vor rămâne spaţii civilizate.