PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Sală de sport din fonduri europene pentru Colegiul Economic Gheorghe Dragoș

Membrii Consiliului Local al Municipiului Satu Mare au aprobat astăzi în ședința extraordinară proiectul de amenajare a sălii de sport de la Colegiul Economic Gheorghe Dragoş, ce urmează să fie realizat din fonduri europene.

Prin implementarea acestui proiect se mai are în vedere dotarea atelierelor şcolare cu echipamente tehnologice moderne şi materiale didactice care vor conduce la îmbunătăţirea procesului educaţional şi implicit la creşterea performanţei elevilor.

„În prezent, în anul şcolar 2013-2014, în cadrul Colegiului Economic “Gheorghe Dragoş” sunt înscrişi 967 de elevi în 38 de clase de liceu şi o clasă de învăţământ profesional de 2 ani, care nu au beneficiat niciodată de o sală de sport, orele de sport desfăşurându-se în condiţii improprii și greu de imaginat”, se arată în raportul de specialitate întocmit de şeful Biroului de Implementare a Proiectelor Europene, Andrea Koncz.

Finanţarea lucrărilor necesare realizării obiectivului de investiţii „Amenajare sală de gimnastică P+2 la Colegiul Economic Gheorghe Dragoş din municipiul Satu Mare” se face din fonduri nerambursabile europene, prin Programul Operaţional Regional. Valoarea acestui proiect este de 3,7 milioane lei din care contribuţia municipiului Satu Mare va fi de doar 2 %, adică 66.500 lei.