UPDATE, ora 15:30 – DSP Satu Mare a delegat o echipă mixtă de inspectori de specialitate pentru efectuarea anchetei epidemiologice la Grădinița cu Program Prelungit din Medieșu Aurit, în urma apariției focarului de toxiinfecție alimentară.
Inspectorii au recoltat probe din alimentele consumate de către copii din meniul servit în ziua 7 mai, ciorbă de perișoare și cartofi cu ficăței, pentru examenele de laborator. Au fost identificați 46 de copii consumatori, 14 s-au prezentat la spital, iar în prezent au mai rămas doi copii sub observație la Spitalul de Boli Infecțioase.
Miercuri, între orele 19.00 și 23.30, la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Satu Mare s-au prezentat un număr de 14 copii, veniți cu ambulanța sau mijloace proprii, cu simptomele unei toxiinfecții alimentare.
Copiii, cu toții preșcolari, domiciliați în Medieșu Aurit, cu vârste cuprinse între 1 an și 11 luni și 6,5 ani, s-au prezentat la urgență cu grețuri, dureri abdominale, vărsături iar unii dintre ei aveau scaune diareice.
Imediat după anunțarea evenimentului, la nivelul SJU Satu Mare s-a constituit o echipă operativă alcătuită din conducerea Spitalului și medici pediatri cu specialitatea boli infecțioase. Evenimentul a fost adus la cunoștința Consiliului Județean și Prefecturii. Șefii acestor instituții, președintele Adrian Ștef, respectiv prefectul Eugeniu Avram au fost la spital pentru a se interesa de starea de sănătate a copiilor.
Pentru opt dintre copii, cu forme ușoare de deshidratare, s-a luat măsura internării în secția de Boli Infecțioase, iar restul de șase, după ce au primit îngrijiri în Unitatea de Primire Urgențe, au fost lăsați la domiciliu.
Conform protocoalelor existente, a fost anunțată Direcția de Sănătate Publică și Direcția Sanitar Veterinară.