PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ce mai speră USL cu candidatura lui Ovidiu Silaghi?

Foto: cotidianul.ro

Foto: cotidianul.ro

Într-un interviu acordat cotidianul.ro, Ovidiu Silaghi, candidat PSD din partea alianţei PSD-UNPR-PC la parţialele parlamentare din 25 mai, explică relaţia pe care o are cu Crin Antonescu şi Călin Popescu Tăriceanu, precum şi reacţia sătmărenilor în legătură cu menţinerea USL.

Cotidianul.ro: La Satu Mare, PSD, PC şi PNL merg împreună. Mai există o posibilitate de renaştere a USL?

Ovidiu Silaghi: La Satu Mare, USL trăieşte, dovada fiind susţinerea candidaturii mele de către PSD-UNPR-PC şi PNL.

Ce reacţie au avut sătmărenii în legătură cu menţinerea USL?
În 2012 am prezentat cetăţenilor un program despre modernizarea infrastructurii, un plan pentru o stare de stabilitate economică şi politică în Romania, creşterea credibilităţii pe plan extern, una dintre consecinţe fiind un mediu propice pentru marile investiţii străine, creşterea salariilor şi pensiilor, demnitate redată profesorilor, medicilor şi militarilor ş.a. Într-un cuvânt, noi, politicieni, împreună cu cetăţenii am creat o viziune pentru viitorul României unde copiii noştri pot continua visele noastre. În acest proiect, românii şi, implicit, sătmărenii ne-au acordat încrederea lor. Pentru acelaşi motiv ei ne cer, azi, să fim consecvenţi cu promisiunile noastre, să menţinem USL şi să continuăm drumul pe care l-am început. Aceasta este concepţia mea, obligaţia mea, pentru că sunt un cetăţean care crede, care luptă şi care vrea să continuăm ce am început împreună.

Aveţi un sondaj de opinie făcut în ultima perioadă?
Nu. Noi credem în ceea ce am visat împreună cu electoratul.

Nu v-a admonestat nimeni că v-aţi înscris în PSD?
Proiectele începute împreună sunt mai presus de orgoliile personale.

Care este rezultatul contestaţiei la înscrierea dvs. în PSD?
Tribunalul Satu Mare a respins contestaţia depusă împotriva candidaturii mele.

Ce s-a întâmplat cu organizaţia judeţeană PNL Satu Mare? Există mulţi liberali care nu împărtăşesc menţinerea USL?
Domnul academician dr. Virgil Enătescu, preşedintele interimar al organizaţiei judeţene PNL, alături de domnul Adrian Ştef, preşedintele organizaţiei municipale PNL, alături de membri ai organizaţiei, şi-au exprimat public susţinerea pentru continuarea proiectelor USL începute în 2012 cu consecinţă directă, susţinerea candidaturii mele.

Menţinerea USL în alegerile parlamentare parţiale este un experiment, un test? Ce îşi propune să demonstreze el?
Menţinerea USL este speranţa că interesele cetăţenilor sunt mai presus decât lupta dintre indivizi, decât conflictul personal. Aici, la Satu Mare, prin menţinerea USL dovedim acest lucru. Multiplicarea la nivel de ţară nu este o opţiune, este o obligaţie pe care ne-am asumat-o în urmă cu 2 ani, când am promis că încetăm să distrugem şi începem să construim viitorul luminos al acestei ţări, cu respectarea ideologiei distincte. Cetăţenii acestei ţări ne-au cerut să ne asumăm această responsabilitate; ne-au dat votul lor de încredere. Azi le cerem din nou votul pentru 25 mai 2014 ca în Colegiul 2 din Satu Mare să voteze pentru mine, Ovidiu Silaghi, pentru că fiecare vot va fi un glas care va striga că USL trăieşte.

Care mai este legătura PNL Satu Mare cu Crin Antonescu şi conducerea centrală a PNL?
Este la fel cum a fost.

Sunteţi mai apropiat de Călin Popescu Tăriceanu decât de Crin Antonescu?
La nivel personal am un trecut comun, de 25 de ani, în PNL, atât cu dl Tăriceanu, cât şi cu dl Antonescu.

La nivel politic, am ales să continui ce am visat împreună în 2012: o Românie stabilă, prosperă, unde copiii noştri să trăiască şi să fie mândri de ţara lor. Este datoria mea. Aş fi foarte fericit dacă domniile lor ar fi alături de mine în continuarea proiectelor începute împreună. Până azi, 21.05.2014, nu am, personal, nici o veste de la dl Antonescu despre dorinţa dânsului de a continua să construim proiectul pentru ţară, proiect pe care mi l-am asumat alături de PNL ca o obligaţie faţă de români; în timp ce, azi, 21.05.2014 dl Tăriceanu vine la Satu Mare pentru a susţine o promisiune ce o dorim onorată, o promisiune făcută românilor, instrumentul fiind candidatura mea.

Urmăriţi doar susţinerea în campania electroală sau atragerea de liberali cunoscuţi pentru a contura un pol liberal anti-Crin Antonescu? Nu vă mai consideraţi dator lui Crin Antonescu?
Energia mea şi ceea ce sunt le folosesc pentru a construi pentru România şi nu pentru a lupta împotriva cuiva sau împotriva a ceva.

Am fost, sunt şi voi fi dator românilor.

Înscrierea în PSD este doar conjuncturală. În fapt deveniţi socialist sau vă întoarceţi la liberali?
În Satu Mare, USL trăieşte iar crezul meu este “Prin noi înşine!“.

Ce şanse mai are Călin Popescu Tăriceanu să revină, la vârf, în PNL?
Asa cum, azi, 21.05.2014, dl Tăriceanu este aici, la Satu Mare, pentru susţinerea proiectului nostru, pentru susţinerea candidaturii mele, eu voi fi alături de dânsul pentru continuarea a ceea ce am început: USL.

Există un grup în PNL care să pregătească un congres al partidului în perioada imediat următoare alegerilor europarlamentare?
Cred că, după o competiţie electorală, luând în considerare situaţia politică actuală, este normal să se organizeze un congres pentru a fi trase unele concluzii şi pentru a face planuri de viitor.

Sursa: cotidianul.ro

Exit mobile version