În acest context au depistat un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Moişeni, care ar fi tăiat şi sustras un arbore de esenţă fag, nemarcat în regim silvic , cu dimensiunea la cioată de 50×50 cm, de pe proprietatea unui consătean al său, situată pe raza localităţii Huta Certeze , pe care l-a transportat la domiciliul său.
De asemenea a fost identificat un alt bărbat, în vârstă de 64 de ani, din Certeze, care şi el ar fi tăiat un arbore de esenţă fag cu dimensiunea la cioată de 60×80 cm dintr-o altă zonă al localităţii Huta Certeze.
În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale, bănuiţii fiind cercetaţi în stare de libertate conform Legii 46/2008, în primul caz bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăierea fără drept de arbori şi furtul de arbori, iar în cel de-al doilea pentru tăiere fără drept de arbori.
Sursa: IPJ Satu Mare