PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Două maşini incendiate pe strada Botizului

În data de 05.05.2014 ora 01.40 poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112, de către un sătmărean despre faptul că pe strada Botizului din municipiu a izbucnit un incendiu la un autoturism.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii şi pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” Satu Mare, care au constatat că incendiul care a izbucnit la un autoturism marca Ford şi s-a extins şi la un alt autoturism care se afla în apropiere,  marca Fiat.

După stingerea incendiului , oamenii legii au stabilit faptul că incendiul a izbucnit de la un scurt circuit produs la auto Ford, care a fost distrus  în proporţie de aproximativ 50%, iar autoturismul marca Fiat, în proporţie de aproximativ 70%.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere. 

Sursa: IPJ Satu Mare