PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Enătescu aduce clarificări: Tăriceanu este membru PNL Satu Mare

Preşedintele interimar al filialei judeţene a PNL Satu Mare, Virgil Enătescu, a precizat astăzi într-o conferinţă de presă că preşedintele Senatului este membru al PNL Satu Mare, după ce cu o zi înainte a transmis un comunicat de presă în care susţinea că nu acceptă adeziunea fostului premier.

Oficial vă spun, încă în calitatea mea de două-trei zile de preşedinte interimar, că PNL a rămas unit, ne facem datoria. La judeţ a fost votată admiterea lui Tăriceanu, dar eu nu am fost prezent şi nu eu am convocat acea adunare. Din moment ce a fost votată trebuie să decidă cei de la Bucureşti ce e cu Tăriceanu. Nu e propunerea şi nici alegerea noastră“, a spus Enătescu.

În opinia sa, „incidentul Tăriceanu” nu afectează nici credinţa liberalilor, nici activitatea şi nici unitatea.

Nu ştiu de ce toată lumea face atâta caz. Nu s-au mai întâmplat dizidenţe? Nu au mai fost păreri diferite? În fond, nu există la liberali delict de opinie. Unii cred că e mai bine cu PSD-ul, alţii cred că e mai bine cu PNL-ul, alţii ar băga PNL-ul în PSD, dar astea sunt persoane private“, a spus Enătescu.

Virgil Enătescu a anunţat că el va fi preşedinte interimar al PNL Satu Mare doar până în 25 mai, urmând să fie luate măsuri organizatorice.

Sunt interimar până în 25 mai, după care voi primi un şut pentru a progresa. Am acceptat să fiu kamikaze ca să fim uniţi până la alegeri”, a precizat Enătescu.

Adrian Ştef a dat asigurări că Tăriceanu este membru cu acte în regulă, şi nu vrea să se gândească la demiteri sau decapitări de organizaţie, fiind de părere că intrarea fostului ministru în organizaţia municipală are rolul de a uni organizaţia, nicidecum de a crea tabere.

Ce se întâmplă mai departe, în foruri care sunt peste biroul judeţean, nu mă pot exprima“, a mai spus Ştef.