PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Întrecere între forțele politice la Zilele Comunei Odoreu

Zilele comunei Odoreu sunt un bun prilej de a face campanie electorală, staff-urile partidelor întrecându-se în culori electorale, forță umană și oficialități invitate. Comuna Odoreu se află în teritoriul Colegiului 2, iar pe 25 mai odorenii vor intra în cabina de vot pentru a alege un deputat în Parlamentul României, pe locul rămas vacant după plecarea lui Ovidiu Silaghi în Parlamentul European.

Astăzi, de la ora 14:00, a avut loc deschiderea oficială a Zilelor comunei Odoreu, prima manifestare de acest gen în 2014. Conform programului anunțat, deschiderea  a fost făcută de primarul comunei Dumitru Pop, iar în fața scenei au venit mai mulți militanți activi ai partidelor aflate în campanie electorală. Vizitatorii și localnicii au putut găsi în parcul central al comunei cortul PNL-ului, înainte de ora deschiderii oficiale a sosit caravana PDL-ului, caravana PSD-ului era deja prezentă. Cu toții erau echipați în culorile propriului partid, roșu, galben, portocaliu etc. De la început au fost prezente toate partidele din cursa electorală, dar unii au ales varianta de a nu-și face simțită prezența foarte agresiv și fără a participa la vreo întrecere în forța umană.

Manifestarea a fost onorată cu o prezență de remarcat, fostul prim-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, europarlamentarii Ovidiu Silaghi și Monica Macovei,  fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi, deputații Erdei D. Istvan și Andreea Paul, conducerea Consiliului Județean, Adrian Ștef și Mircea Govor, conducerea Prefecturii Satu Mare, Eugeniu Avram și Altfatter  Tamas și numeroși directori de instituții județene. Evident că au fost prezenți și candidații pentru Colegiul 2, Ciprian Ardelean (PSD), Nagy Szabolcs (UDMR), Ileana Blidar (PDL), Laura Bota (PMP), Lucian Băbășan (FC), Ovidiu Silaghi (PNL, încă neconfirmat).

Deschiderea oficială a Zilelor comunei Odoreu a fost făcută de primarul Dumitru Pop, acesta având un dialog constant cu numeroșii militanți ai PDL, pe care i-a considerat ca fiind ”pe arătură”. Având în vedere sloganul campaniei PSD ”Mândri că suntem români”, membrii PDL scandau ”Noi suntem români”. Primarul Pop a urcat pe scenă doar consilierii locali ai Odoreului, dar Cătălin Predoiu i-a făcut o surpriză edilului și s-a urcat pe scenă pentru a da mâna personal cu toți cei aflați acolo. Aceste mici incidente și ironii politice nu au făcut altceva decât să stârnească zâmbete din partea locuitorilor.

Pe scenă nu a mai urcat nicio oficialitate județeană, nu au fost discursuri politice, primarul declarând deschise manifestările dedicate comunei Odoreu, programul artistic continuând cu spectacolele oferite de copiii din comună. 

În această seară, va avea loc concursul de frumuseţe “Miss şi Mister Odoreu 2014”, urmat de recitalurile susţinute de trupele “Metropolis” și “Matyi es a Hegedus” (Ungaria), iar de la ora 22.00 va urca pe scenă interpreta Sava Negrean Brudaşcu.  Alex Velea va încheia prima zi a manifestărilor de la Odoreu.

Duminică se continuă sărbătoarea, astfel că între orele 10.00 și 16 .00  în fața sediului Primăriei Odoreu  va debuta cu concursul gastronomic, iar la scenă activităţile cultural-artistice vor fi reluate de la ora 14.00 cu serbarea preşcolarilor şi recitalurile susţinute de trupele locale. De la ora 19.00, trupa “Royal Dance” va susţine un recital de o jumătate de oră după care va avea loc festivitatea de premiere a concursurilor sportive. De la ora 19.45 pe scenă va cânta Ionel Sabău şi formaţia sa, iar de la ora 20.30 trupa maghiară “Desperado”. Între orele 21.30 şi 22.30 pe scenă va evolua Veta Biriş, urmată de cântăreața Andra.