Încrezătoare și foarte optimistă președintele Partidului Mișcarea Populară, Laura Bota după depunerea candidaturi a afirmat că are șanse de 100 % în câștigarea acestei bătălii pentru Colegiul 2.
”Sunt convinsă că șansele mele sunt reale, de 100% evident. Toți contracandidați sunt foarte importanți din punctul meu de vedere, dar din punctul altora de vedere cel mai important va fi candidatul Partidului Mișcarea Populară, Laura Diana Bota. Sunt convinsă că sătmărenii își doresc o schimbare, își doresc o viziune nouă, de aceea vor vota Mișcarea Populară la alegerile parlamentare cât și parțiale”, a declarat Laura Bota
Pentru susținerea acesteia a fost prezentă toată conducerea PMP Satu Mare.
Până în prezent, la Biroul Electoral Județean și-au depus doar două persoane candidatura pentru Colegiul 2, urmând ca până în 10 mai să își depună candidatura și restul contracandidaților pentru alegerile parlamentare care se vor desfășura în 25 mai.