Ultima actualizare: azi, 14:10

Sport

Olimpia Satu Mare a învins UTA Arad cu 4-0

Olimpia Satu Mare-FC Olt Slatina (3)Olimpia a învins clar azi UTA cu 4-0 după un meci în care oaspeții s-au prezentat cu juniorii republicani de la club. Pentru Olimpia au punctat în repriza secundă Boștina minutele 50 și 74 și Lemac minutele 64 si 82.

Căpitanul arădenilor, Mircea Neagu s-a prezentat la începutul meciului cu o listă de jucători și a informat observatorul de joc că cei de la club nu le-au adus legitimațiile.

Am făcut rost de bani pentru deplasare, am vrut să jucăm și să respectăm competiția. Chiar am anunțat că renunțăm la salariile pe mai și iunie doar să ne lase să ne batem pentru salvarea de la retrogradare și tot nimic”, a spus trist la începutul meciului căpitanul nejucător de la UTA.

 La conferința de presă, antrenorul juniorilor de la UTA, Alexandru Gaica recunoștea că în cariera lui n-a mai trăit astfel de momente jenante.

Am venit să limităm proporțiile scorului. Nu e treaba mea să comentez situația de la club dar e clar că lucrurile nu merg deloc bine. Suntem ca și retrogradați din punct de vedere sportiv. Nu știu dacă vom termina campionatul în aceste condiții”a spus Gaica.

De partea cealaltă secundul Mircea Bolba s-a limitat în a spune: ”Îi felicit pe băieți pentru rezultat, dar trebuie să uităm rapid acest meci. Am făcut o primă repriză slabă din cauza lipsei de concentrare. E greu să te motivezi când ai în față o trupă de puști”.

De remarcat fair-play-ul celor 3-400 de spectatori care la final i-au aplaudat pe puștii arădeni cu un plus de felicitări pentru portarul de nici 16 ani, Răzvan Stanciu.

Olimpia va juca sâmbătă la Motru în etapa a 5-a a play-out-ului.

Olimpia: Anca-Trip – Muntean, Mureşan (min. 17 Ene), Bălău, Iuhas – Gavrilescu, Svarczkopf, R. Rus, Zsiga (min 61 Lemac) – Bujor (min 67 Feier), Al. Boştină. Antrenor: Tiberiu Csik

UTA: Stanciu Bocşa, Fl. Ardelean, Opirlescu, N. Oltean – A. Lazăr (min 64 Ardelean), D. Dan, A. Simion, Denuţ (min 55 Dolga) – Trabalka, Macovei (Dolga min71). Antrenor: Alexandru Gaica

Arbitri: Sergiu Popa (Aiud) – Bogdan Gheorghioiu (Timișoara) și Raul Ghiciulescu (Lugoj). Rezervă: Dănuț Maghiar (Baia Mare). Observatori FRF:  Mircea Ciglenean (Cluj) și Attila Kanyaro (Târgu Mureș)

Un comentariu

  1. Un vot Răspunde

    Felicitari pt. victorie! Lui Bostina, Lemac § Co le-a priit scurtul popas facut ieri la biserica. Doresc “Batranei doamne” sa reziste acestei perioade foarte dificile! Celelalte cluburi sa invete din greutatile altora si sa evite situatii de acest gen!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.