„Este relansarea USL la nivelul judeţului Satu Mare, de aici începe să pornească din nou acea forţă puternică politică care a fost USL acum doi ani şi care în continuare există la Satu Mare. Noi tot împreună continuăm, dacă exista posibilitatea să mergem cu USL o făceam, așa că mergem cu alianţa PSD-UNPR-PC așa va fi sigla sub care va candida d-l Silaghi”, a declarat Govor.
Ovidiu Silaghi a explicat cum a ajuns la PSD, el fiind de părere că PNL nu va reuşi să depăşească scorul de 20% pe care şi l-a propus Antonescu.
„Pe USL nu se poate candida pentru că a fost contestat de unii dintre foştii mei colegi, şi este motivul pentru care nu se poate face acest lucru la Satu Mare. Dorim să transmitem mai departe acest mesaj: USL la Satu Mare continuă să existe, şi asta se vede foarte bine în rezultatele foarte bune pe care administrația locală le are atât în oraş cât şi judeţul Satu Mare. Am avut două momente foarte grele, în a părăsi PNL după 25 de ani de activitate, eu fiind membru fondator al acestui partid în judeţul Satu Mare sau a nega rezultatele guvernării USL şi programul de guvernare. Eu am participat la întocmirea programului de guvernare împreună cu d-l ministru Niţă, a programului economic de guvernare al USL şi îmi vine extrem de greu acum să mă dezic de ce eu am scris cu mâna mea şi am semnat acum patru ani. Consider că USL are un viitor nu numai în Satu Mare ci și în România și am convingerea că se va reface, mai devreme sau mai târziu, cu siguranță până la alegerile prezidențiale. Fiind între cele două dileme, am ales oricum aceea de a candida pe colegiul 2, cu atât mai mult cu cât am fost încurajat de primul ministru Victor Ponta, de președintele Mircea Govor și de președintele organizației municipale a PSD, Dorel Coica“, a declarat Silaghi.
În opinia sa, USL se poate reface în condiţiile în care crește gradul de nemulţumire din tot mai multe judeţe. Chiar dacă a evitat să o spună direct, Silaghi a fost de acord cu declarația primarului Dorel Coica, acesta afirmând că USL se poate reface doar fără Crin Antonescu președintele PNL.
„Antonescu a afirmat, de mai multe ori, în condiţiile în care nu obţine la europarlamentare 20%, şi după cât entuziasm văd eu în celelalte judeţe de a face campanie, mă îndoiesc că va face acest scor, îşi dă demisia“, a precizat Silaghi.