”Astăzi inaugurăm o parte din parcările care s-au amenajat în cartierul Micro 16. În total sunt 11 locații iar pentru acestea s-a efectuat faza primară privind asfaltarea și trasarea, urmând celelalte faze respectiv iluminatul si implementarea camerelor video racordate la sistemul de urmărire al Poliției Locale. Zonele verzi vor fi finalizate doar după ce se va instala curentul electric pentru iluminatul public”, a declarat Dorel Coica.
De asemenea, primarul Dorel Coica a mai afirmat că după ce se finalizează licitația privind mobilierul stradal se vor amenaja mai multe locuri de joacă pentru copii și se vor achiziționa bănci și coșuri pentru gunoi, investiția fiind de peste un milion de lei.
Investiția totală a lucrărilor privind modernizarea locurilor de parcare este de 4,6 milioane lei și presupune crearea a peste 1500 de locuri de parcare în locul celor 580 de garaje demolate, respectiv 30.900 de metri pătrați de asfaltare.
”Vreau să mulțumesc domnului Silaghi pentru că o parte din suportul material pe care l-am avut acum în declanșarea modificări infrastructurii în municipiu Satu Mare, o avem de pe timpul când dânsul era ministru la Transporturi. Dacă tot este prezent domnul Silaghi vreau să îl anunț că peste 2 zile pornim activitatea în Micro 17 unde avem foarte multe trotuare care nu sunt în regulă și trebuie reabilitate, urmând și străzile. De asemenea am dat startul cu domnul Silaghi la strada Ganea unde se pune un covor asfaltic”, a spus edilul.