La eveniment au mai participat reprezentanţi ai PSD, PMP, UDMR și reprezentanții instituțiilor locale. Preoţii au oficiat un Te Deum, fiind ridicat și un paos.
Europarlamentarul Corina Crețu a depus, special, o jerbă din partea Guvernului Parlamentului European.
”Un moment de comemorare a victimelor din timpul inundațiilor din 1970 și un moment la care am simțit nevoia să fim alături de cei care și-au pierdut rude, copii și mame în timpul inundațiilor din anul 1970. Mă bucur că am fost alături de mai multe instituții și de faptul că Guvernul a trimis o jerbă de flori prin europarlamentarii noștri. Dumnezeu să-i odihnească”, a declarat Dorel Coica.
Emoționată, Corina Crețu a ținut să fie prezentă la acest eveniment, comemorându-l și pe bunicul ei care a murit în urma inundaților din acel an.
”Pe mine m-a emoționat foarte tare acest moment și am ținut foarte tare să fiu prezentă aici la Satu Mare, la comemorarea victimelor de la inundațiile din 1970 deoarece și bunicul meu din Sălaj a murit de epuizare după ce i-a ajutat pe conaționalii și concetățenii săi în acele momente tragice. O tragedie care a reprezentat o mare încercare pentru această zonă, unde au fost cele mai multe pierderi de vieți omenești. Inițiativa primăriei de a comemora acești oameni, care au murit într-un mod tragic, este lăudabilă. A fost un moment emoționant și trebuie să ne amintim de solidaritatea națională și faptul că fiecare și-a adus contribuția pentru a-și salva semenii în acea vreme. Eu cred că acel spirit de solidaritate l-am pierdut în societatea românească și ar fi bine dacă ne-am putea gândi ca nu numai momentele tragice să ne unească ci în general viața noastră de zi cu zi”, a declarat Corina Crețu.
În Piața 14 Mai pe lângă monumentul ridicat în memoria victimele inundațiilor din anul 1970 s-a expus o galerie foto intitulată ”Epopee pe Someș”, cu imagini surprinse după ce puhoaiele au inundat orașul.
Apele Someşului au atins cote periculoase încă din 13 mai 1970. Viitura a rupt digul, iar a doua zi, pe 14 mai, puhoiul a năvălit peste o treime din judeţ înecând agoniseala de-o viaţă a oamenilor. Digul s-a rupt în zona localităţilor: Valea Vinului, Culciu Mare, Apa şi Odoreu. În actualul cartier 14 Mai, apele au atins cota de 2 metri. Raportat la municipiul Satu Mare, bilanţul acelor zile dezvăluie un fapt cutremurător: apele au luat 56 de vieţi omeneşti și peste 20000 de animale au fost ucise, au fost distruse 4.093 de case, afectate 28.076 de clădiri şi au fost inundate 120.000 hectare de teren.