Ultima actualizare: azi, 14:10

Locale

A fost inaugurat Centrul Judeţean de Informare Turistică Satu Mare

Inaugurare Centru Turistic (21)Conducerea Consiliului Judeţean Satu Mare a inaugurat astăzi Centrul Judeţean de Informare Turistică în incinta Muzeului de Artă din Piața Libertății. Turiștii au de acum posibilitatea de a primi informații cu privire la obiectivele turistice din județ, traseele, orarele de vizitare dar și posibilitățile de cazare sau petrecere a timpului liber.

Panglica inaugurală a fost tăiată de președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef secondat de vicepreședinții Mircea Govor și Riedl Rudolf, după care noul centru a fost sfințit de către protopopul ortodox, Ioan Socolan. La inaugurare a participat şi o delegaţie din Ucraina, condusă de preşedintele raionului Hust, Vasyl Gubal.

Ştef a declarat că acest moment este unul istoric.

De acum putem spune că cu adevărat ne ocupăm de turism în judeţul Satu Mare, iar prin faptul că în strategia de dezvoltare a judeţului avem un punct important în ceea ce priveşte atragerea de turişti la noi în judeţ, eu cred că acum s-a făcut cu adevărat primul pas “, a declarat Ştef.

El a explicat că dacă până acum eforturile Consiliului s-au concentrat spre investiții în infrastructura de acces către obiective, de acum Consiliul este concentrat în a atrage proprii turiști, în condițiile în care Satu Mare era până acum un județ de tranzit.

“Prin acest centru de informare turistică care vor putea prezenta toate frumuseţile judeţului nostru, acesta poate să dea o coerenţă celor care vizitează judeţul nostru. Putem să le prezentăm turiştilor un ghid, toate poveştile legate de obiectivele noastre turistice: castelul din Carei, cetatea din Ardud, cuptoarele dacice de la Medieş”, a mai spus preşedintele.

Directorul Centrului de Creaţie, Felician Pop, a afirmat că un astfel de demers are rolul de a întregi profilul identitar al judeţului.

Am scris câteva cărţi despre Satu Mare şi pe măsură ce le scriam mi-am dat seama că trăim într-un spaţiu mult mai interesant decât multe alte judeţe din jur care au deja o tradiţie şi o amprentă. Dacă te duci în Maramureş vei vedea 100 de biserici de lemn, din păcate noi nu avem atâtea, dar avem mult mai multe lucruri variate, trăim într-un spaţiu multicultural, de legende, de mituri, de lucruri frumoase, de savori, de gusturi, avem cea mai bună palincă din lume, căpşunile de la Halmeu n-au rival, lebeniţa de la Pişcolt la fel, pivniţele la rândul lor sunt fabuloase şi savuroase, ca să vorbesc de gastronomie, şi apoi să vorbim de strălucirea şi coloritul tradiţiilor noastre, Ţara Oaşului este cred că zona cea mai valoroasă din punct de vedere etnofolcloric din ţară”, a declarat Felician Pop.

În încheiere, organizatorii au mai pregătit un program artistic.

9 comentarii

  1. Bud Răspunde

    Hai pe bune că sunteți penibili cu pozele astea,panglicari amărâți ce sunteți.

  2. justina Răspunde

    cine vor fi angajatii de la acest centru- ? ce calificari in domeniu ii recomanda?

  3. sergent de graniceri Răspunde

    Zice lumea si Curtea de Apel Oradea ca COIca este incompatibil, de aia unu e in poza? Daca nu credeti verificati Dosar 490/35/2013

  4. brighi Răspunde

    Urmeza STEFUT al meu va spun eu GARANTAT!

  5. crinaconsiliu Răspunde

    COIca spune DREPT:
    -ai pensie militara?
    -ai platit pensie alimentara;
    -ai incalcat legea si ai pierdut cu ANI;
    -ai facut parte din trupele de SECURITATE?

  6. satmarean 2014 Răspunde

    ia priviti cine taie panglicile! Te infunda rasul,stef si govor,adica 2 oameni ai “culturii” satmarene,ai turiZmului satmarean,ai …nostrii ,ai tuturor! RUSINE! Cat de jos sa putut ajunge? Este o situatie TRAGICOMICA,dar rezultatele se vor vedea peste 5-10 ani. Pana atunci ar fi indicat,chiar necesar sa scapam de ei la alegeri,doar daca pana atunci nu ne scapa DNA!

  7. Coco Răspunde

    Trebuie puse la vanzare si cartea lui Eugen Kovacs din Carei despre romani, editat si tiparit din bani europeni…

  8. antal Răspunde

    pentru primaru din Carei mai bine strangeti ceva fonduri ca sa isi plateasca datoriile ca e de tot rasu cu retinerea pe salar din 2008 pentru miliardele de lei datorie dupa falimentarea firmelor sale…e greu cand trebe sa le conduci singur si pe banii tai…cu banii orasului e mai simplu ca poti baga mana pana la ..gat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.