PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Baremul la matematică pentru Evaluarea Națională

Elevii de clasa a VIII-a au susţinut astăzi proba la matematică din cadrul examenului de Evaluare Naţională. La nivelul județului Satu Mare au fost înscriși 2802 candidați, dintre care doar 2697 de elevi au fost prezenți pentru a susține examenul, 105 fiind absenți.

În cadrul examenului, candidații au primit varianta numărul 3 din cele zece posibile. La primul subiect au avut de făcut, printre altele, un calcul simplu unde trebuiau să ţină cont de ordinea operaţiilor, un exerciţiu cu procente și o problemă de geometrie plană cu două cerinţe.

La subiectul al doilea au avut de desenat o prismă, de calculat o medie geometrică, urmată de o altă problemă cu procente, precum şi o funcţie. La subiectul al treilea, elevii au avut de rezolvat două probleme, una de geometrie plană şi una de geometrie în spaţiu, fiecare cu câte trei cerinţe.

Stresul și emoțiile elevilor vor lua sfârșit vineri când se vor afișa rezultatele Evaluării Naționale.

Baremul la matematică este prezentat mai jos: