În urma deciziei celor de la Iaşi, Federaţia Română de Volei a luat legătura cu conducerea CSM-ului, oferindu-i acesteia posibilitatea de a evolua cu echipa sătmăreană în prima ligă.
„E o premieră pentru Satu Mare. Trebuie să întărim echipa şi să aducem trei jucătoare de valoare şi cu experienţă. Am discutat în acest sens cu un antrenor din Ucraina care a zis că mă ajută. De asemenea, am primit un telefon din Olanda şi am luat legătura cu un antrenor din Macedonia care a lucrat mulţi ani cu echipe din Serbia. Suntem nevoiţi să aducem fete din străinătate deoarece în România tot ce era de transferat, deja s-a transferat. Am avut o discuţie şi cu preşedintele CSM-ului, Valeriu Neagu, respectiv cu domnul primar deoarece în aceste condiţii avem nevoie de un buget mai mare. Eu consider că am avea nevoie de aproximativ 750.000-800.000 de lei. Visul meu este ca în doi, trei ani să avem o echipă alcătuită doar din românce. Obiectivul pentru primul an este rămânerea în prima divizie, după care ne putem gândi să urcăm în clasament”, a declarat tehnicianul echipei de volei a CSM-ADEP Satu Mare.
Sursa: CSM