PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Zilele Judeţului Satu Mare: Concerte şi bucate tradiţionale în perioada 20-22 iunie

Mai multe detalii despre Zilele Judeţului Satu Mare, eveniment programat în perioada 20-22 iunie în centrul municipiului Satu Mare, au fost prezentate astăzi într-o conferinţă de presă susţinută de către Conducerea Consiliului Judeţean Satu Mare, organizatoarea acestei sărbători.

Preşedintele Adrian Ştef a declarat că această manifestare este unică în România şi este de fapt principala sărbătoare a tuturor locuitorilor judeţului Satu Mare. El a făcut referire la tradiţiile comunităţilor din judeţ, atât română cât şi maghiară sau şvabă, susţinând că Satu Mare este unic şi din acest punct de vedere, şi anume că aici pe o rază de 30 de km se pot prezenta aceste obiceiuri, în vreme ce în alte zone ale ţării trebuie să străbaţi trei sau patru judeţe.

Ştef a subliniat că scopul sărbătorii Zilele Judeţului Satu Mare este acela de a prezenta ţării dar şi peste hotare, toate tradiţiile locale şi de a atrage turişti.

Vicepreşedintele Mircea Govor a afirmat că acest proiect a fost unul foarte îndrăzneţ, fiind nevoie de o serioasă mobilizare de forţe şi un efort susţinut pentru a fi o reuşită. Potrivit acestuia, ideea manifestării este de a-i reuni pe locuitorii judeţului pentru a se cunoaşte mai bine, şi a cunoaşte în special preparatele culinare. El a ţinut să mulţumească primarilor, fără de care ar fi fost foarte greu să se desfăşoare acest eveniment.

În linii mari sărbătoarea se va desfăşura după scenariul de anul trecut: Centrul Vechi va fi închis circulaţiei rutiere de vineri, 20 iunie, pentru a fi montate căsuţe ale primăriilor din judeţ, unde îşi vor prezenta tradiţiile, dar mai ales cele culinare.

Vor fi amplasate două scene, una în Piaţa 25 Octombrie pentru muzică uşoară şi una în faţa Casei de Modă pentru muzică populară. În Centrul Vechi nu se va putea cumpăra decât mâncare tradițională specifică județului Satu Mare.

Deocamdată nu se cunoaşte programul exact, dar cert este că deschiderea oficială va avea loc vineri de la ora 19:45, la scena principală, după care urmează Ducu Bertzi şi EDDA. Sâmbătă va avea loc Miss Zilele Judeţului Satu Mare, după care concertează Lora, CRBL, Geszti Peter & Gringo Sztar şi 3 Sud Est iar duminică urcă pe scenă Antonia, Alex Velea şi Andra.

Pe scena de muzică populară vor urca sâmbătă Cununiţa, Ansamblu de Stat Secuiesc ”Harghita”, Georgiana Marina, Petrică Mureşan, Văru Săndel şi Aurel Tămaş iar duminică Ansamblul Transilvania, Viorica Macovei, Herczku Agnes, Ionuț Fulea și Codru de România.

Spre deosebire de anul trecut, acum va fi amenajat şi un spaţiu unde copiii vor putea vedea animale.

Dacă partea de socializare are loc în perioada 20-20 iunie, partea spirituală va avea loc pe 24 iunie, de sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, la mănăstirea de la Scărişoara, unde se va oficia o slujbă pentru sfântul protector al judeţului.

Bugetul estimat al evenimentului este de 250.000 de lei.