Oamenii susțin că în această situație sunt 30 de imobile, iar prin extinderea carosabilului, Primăria intenționând să creeze patru benzi de circulație în locul celor trei, iar trotuarele se îngustează la 80 de cm. Oamenii reclamă că fără nicio explicație s-au plantat câțiva stâlpi pe trotuar și au fost lăsate anumite locuri nesigure pentru pietoni.
Președintele de ședință, consilierul Gergo Butka, le-a răspuns acestora că prin Consiliul Local nu a trecut o astfel de hotărâre, Primăria fiind responsabilă exclusiv de lucrările din zonă. Cu toate acestea, avocatul Valeriu Bancea, consilier PNL, a afirmat că executorul lucrării are obligaţia de a răspunde întrebărilor consilierilor având în vedere că este o situaţie deranjantă pentru locatari. El a mai precizat că aleşii locali pot să ceară conducerii primăriei documentele în baza cărora se fac lucrările. Astfel Consiliul Local va cere Primăriei să formuleze un răspuns, a asigurat consilierul Gergo Butka.
De altfel şi primarul Dorel Coica le-a spus reclamanţilor că le va răspunde în scris.
La rândul său, consilierul Adrian Albu, fost viceprimar, a făcut o trecere în revistă a propunerilor cu privire la descongestionarea traficului în oraş, afirmând că la un moment dat s-a discutat despre cumpărarea tuturor imobilelor din zonă pentru crearea unei noi benzi de circulaţie în locul construirii celui de-al treilea pod, dar discuţiile s-au oprit.
“Acum, cineva a ales o variantă economică bună dar cineva va scăpat din ecuaţie”, a punctat Albu locatarilor de pe b-dul Octavian Goga.