PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Patronul Circului Bellucci despre fetița mușcată: Sperietura poate să fie mare dar de fapt nu este nimic

Patronul Circului Bellucci, Sonny Medini, declară după incidentul care a avut loc zilele trecute, când o fetiță de 12 ani a fost mușcată de un piton în timpul spectacolului, că șarpele nu este veninos iar totul a fost doar o sperietură nesemnificantă.

”Sperietura poate să fie mare dar de fapt nu este nimic. Pe fetiță am dus-o eu personal la spital, am luat toate măsurile care erau de luat, șarpele nu este veninos, dacă era veninos nu îl duceam  în public și nu făceam spectacol cu el”, a spus patronul Circului Bellucci.

Mai mult, reprezentanții circului în apărarea lor susțin că ar fi vina fetiței pentru că s-a apropiat prea mult de șarpe în timpul spectacolului.

Fetița a fost mușcată de antebrațul stâng de un piton molurus iar în urma investigaților medicale este în afara oricărui pericol.