Mai exact, grupul format din 28 de voluntari a fost adus în vizită de către primarul comunei Crucișor, Florinel Andreica, comună în care tinerii voluntari vor derula acțiuni de voluntariat la școala din Iegheriște.
Prezenți în Consiliul Județean, tinerii au fost întâmpinați de președintele CJ, Adrian Ștef, care le-a prezentat instituția și le-a pus la dispoziție un autobuz pentru următoarele vizite în județul Satu Mare.
”Am făcut o scurtă prezentare a județului ca și instituție și le-am oferit posibilitatea să viziteze județul nostru. Prin intermediul Muzeului Județean o să îi ajutăm cu un autobuz, ca să poată să viziteze Careiul, castelul de la Carei, cetatea din Ardud, cuptoarele dacice de la Medieș și alte obiective. Vor merge astăzi la Muzeul Județean unde vor stabili toate detaliile la Centrul de Informare Turistică după care își vor realiza acest traseu prin județ. Eu cred că pe lângă activitatea de voluntariat trebuie să plece de aici și cu câteva amintiri frumoase, care să îi determine să se întoarcă ca și turiști”, a declarat Adrian Ștef.
Potrivit primarului Florinel Andreica, tinerii voluntari sunt pentru prima dată la Satu Mare iar timp de două săptămâni vor avea activități în școala din Iegheriște, unde vor ajuta la reabilitarea claselor. Totodată vor vizita și punctele turistice din județul Satu Mare.