PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

57 de dosare ale beneficiarilor de ajutoare sociale au fost verificate. Peste 70% sunt cu probleme

SAMSUNG CSCPrefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram s-a întâlnit joi, 7 august 2014, într-o şedinţă de lucru cu directorii şi inspectorii instituţiilor cu atribuţii în aplicarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat.

În urma unor informări transmise de către mai mulţi primari de pe raza judeţului Satu Mare, prin Ordinul prefectului nr. 161/15 iulie 2014 s-a constituit Comisia mixtă pentru activităţi de verificare şi control  al modului de aplicare a prevederilor Legii Nr.416/2001 privind venitul minim garantat.  Din comisie fac parte reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Direcţiei pentru Agricultură, Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor(DSVSA), Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă(AJOFM), Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate(CJAS), Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială(AJPIS), Oficiului Judeţean pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie(OARZ).

Acest grup de lucru a efectuat în ultima perioadă cinci verificări la unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, iar concluziile au fost prezentate în cadrul şedinţei. Astfel, au fost verificate 57 de dosare ale titularilor de beneficii sociale. În 77% dintre cazuri s-au confirmat suspiciunile cu privire la încasarea necuvenită a ajutorului, fapt pentru care s-au emis de către primari dispoziţii pentru recuperarea debitelor. Cazurile în care s-au confirmat suspiciunile s-au datorat, în cea mai mare măsură, necomunicării mişcării animalelor din gospodării(sacrificare, deces, vânzare, cumpărare) de către proprietari, la medicul veterinar concesionar, respectiv la Oficiul Judeţean pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Satu Mare, ceea ce a dus la menţinerea în baza naţională de date a tuturor animalelor care au existat în timp, în respectivele gospodării. În urma verificărilor în teren, cetăţenilor li s-a reamintit că au obligaţia de a anunţa de îndată orice mişcare a animalelor din gospodărie.

În finalul şedinţei în care reprezentanţii instituţiilor au prezentat unele cazuri edificatoare ale beneficiarilor de ajutoare sociale, deţinători de animale, prefectul Eugeniu Avram a cerut să se răspundă cu celeritate persoanelor care solicită diferite acte doveditoare, şi mai mult de atât să se organizeze audienţe. De asemenea, Instituţia Prefectului a transmis în cursul zilei de joi, 7 august 2014, o adresă către toate unităţile administrativ-teritoriale ale judeţului Satu Mare, act prin care prefectul solicită ca anchetele sociale să fie corect şi complet efectuate. În acelaşi timp, asistenţilor sociali li se solicită să dea dovadă de profesionalism şi eficienţă în întocmirea anchetelor sociale, dar şi să colaboreze cu instituţiile statului român pentru ca datele înscrise să fie corelate cu informaţiile oficiale de la nivelul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Oficiului Judeţean pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie. 

 Sursa: Prefectura Satu Mare

 

 

 

 

 

Exit mobile version