PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Adrian Cozma îl acuză pe Adrian Ştef că ameninţă şi presează primarii. Ştef: Sunt prostii!

Președintele TDL Satu Mare, Adrian Cozma, l-a acuzat astăzi într-o conferinţă de presă pe preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, că îi ameninţă şi presează pe primari să susţină partidul lui Tăriceanu. De cealaltă parte, Adrian Ştef consideră că aceste afirmaţii sunt „prostii” din moment ce mai mulţi primari PDL au anunţat încă de anul trecut că sunt de partea sa.

Mi-aş dori ca Alianţa Creştin Liberală să se numească la Satu Mare Alianţa Tinerilor sau Alianţa pentru Satu Mare, mai ales în condiţiile în care avem o putere socialistă în judeţ, care înţelege să bage pumnul în gură celorlalte partide de opoziţie. Vrem o altfel de politică, vrem ca oamenii să conştientizeze guvernarea locală nocivă care se desfăşoară în momentul de faţă. Noi, tinerii, ne ridicăm serioase semne de întrebare cu privire la viitorul judeţului, la locurile de muncă promise. Nu există nicio strategie din partea conducătorilor locali în ce priveşte scăderea ratei şomajului în rândul tinerilor, nu există investiţii care să ne facă să credem că vor fi locuri de muncă, ci minciună”, a declarat Cozma.

El a ţinut să-i răspundă şi preşedintelui PSD Satu Mare, Mircea Govor: „Trebuie să-i răspund d-lui lider PSD care a înţeles să folosească acea comparaţie ACeLe de gămălie: ACeLe de gămălie sunt mai benefice decât băşcălia pe care înţeleg ei să o facă şi minciuna pe care o promit zilnic. Guvernarea la nivel local şi judeţean pentru noi este foarte clară, nu se guvernează! Cei doi lideri conduc, de volan nu ține nimeni dar apasă pe claxon și tot claxonează. Asta fac în toate festivalurile: guvernarea cu claxon”.  

În opinia sa, şi promisiunea făcută la Oţeloaia, privind semnarea contractului pentru modernizarea drumului judeţean Satu Mare – Homoroade, este „o altă minciună”, precum realizarea centurii de ocolire a municipiului Satu Mare şi a celui de-al treilea pod.

Acest partid de tip breloc a lui Tăriceanu, PLR, a început să aibă efecte şi prin Satu Mare. Primari de-ai noştri, primari PNL, pe care-i putem numi tot de-ai noştri, consilieri locali, sunt presaţi, sunt ameninţaţi de către cei doi lideri, conducători cu claxon, care înţeleg să-i determine pe unii să treacă la acest partid de tip breloc al lui Tăriceanu. În aceste condiţii eu cred că mesajul pe care vrem să-l transmitem tuturor aleşilor este să nu se lase intimidaţi de aceste ameninţări, găselniţe“,a mai a afirmat Cozma.

Liderul TDL susține că primarii sunt amenințați atât cu tăierea fondurilor cât și controale.

Atâta timp cât banii, în proporţie de 80-90%, vin de la Consiliul Judeţean, fiecare primar, pe lângă probleme, mai trebuie să primească fonduri şi ajutoare de la Consiliul Judeţean. Aceasta este cea mai precisă armă, tăierea unor fonduri de la comună şi sigur, controalele care stau la dispoziţia Prefecturii şi a Consiliului Judeţean, după cum bine ştim toate instituţiile sunt în subordinea Guvernului iar directorii sunt politici, PSD. Oficial primarii n-au cum să treacă la alt partid pentru că şi-ar pierde mandatul, dar pot liniştiți, fără să semneze o adeziune, să facă o muncă de 10 ori mai eficientă pentru acel partid decât dacă ar avea o adeziune. N-o să treacă oficial niciunul pentru că îşi pierd mandatul“, a mai spus liderul TDL.

El consideră că alături de Tăriceanu stau doar acei liberali care mai au de primit „o bucăţică de ciolan”, liberalii adevăraţi fiind alături de PNL şi Klaus Iohannis.

De cealaltă parte, Adrian Ștef susține că afirmațiile democrat liberalului nu sunt reale și că primarii au fost ajutați indiferent de culoarea politică. El a catalogat acuzațiile lui Adrian Cozma drept „prostii”, afirmând că au fost ajutaţi toţi primarii indiferent de culoarea politică, mai ales pe partea de finanţare a proiectelor europene.

Au cam rămas fără primari. Unii au anunţat în conferinţă de presă că vin alături de mine, primarii din Santău, Homoroade, Pişcolt sau Bixad. Aici s-ar putea să fie o problemă”, a declarat Ştef.

În privinţa campaniei pentru PRL, preşedintele CJ a declarat că este membru PNL şi că nu poate să-şi schimbe partidul.

Dacă a făcut astfel de afirmaţii, îl compătimesc pe Adi Cozma. Trebuie să se gândească să facă altfel de politică, nu să împroaşte cu noroi. Ar putea să vină cu idei, ar putea aduce un investitor”, a mai spus Ştef.

Exit mobile version