“Sesizare cu privire la creșterea prețului la apa potabilă în orașul Negrești Oaș cu peste 30%, în condițiile în care rata inflației anul trecut a fost de doar 3,2%
Noua scumpire a apei „potabile” în Negrești Oaș aduce prețul la nivelul celor mai dezvoltate capitale europene. În Sofia, capitala Bulgariei, prețul apei potabile este la jumătatea celui din Negrești Oaș. Locuitorii Negreștiului sunt nemulțumiți de noua creștere a prețului la apa așa numită „potabilă” de la robinete de săptămâna trecută. Prețul a ajuns la 8 lei/m3, peste prețul din cele mai dezvoltate capitale europene. Negrești Oaș concurează la prețul apei cu unul dintre cele scumpe orașe la nivel mondial, Dubai, unde pentru un metru cub de apă se plătește aproximativ 8 lei (2,45 dolari). Orașul Negrești Oaș are un tarif pentru metrul cub de apă mai mare și decât în alte orașe dezvoltate din România. De pildă, în Sibiu se plătește 5,40 lei/m3, în Brașov – 5,82 lei/m3 etc.
Grav este că apa pentru care negreștenii dau atâția bani este nepotabilă. Chiar și luna trecută la robinetele locuitorilor din Negrești Oaș a curs apă roșie-neagră, imposibil de folosit la spalat rufe sau la gătit, ce să mai vorbim despre consum propriu.
1. Vă rog să explicați de ce a acceptat administrația locală creșterea cu peste o treime a tarifului la apa potabilă în condițiile în care rata medie a inflației anul trecut a fost de 3,2%, iar anul acesta BNR a estimat o inflație de 2,2%. Care sunt argumentele suport pentru care ați acceptat creșterea tarifului de la aproximativ 6 lei la 8 lei?
Conform art. 13 din Legea serviciului de alimentare cu apa și de canalizare nr. 241/2006^1, republicată la 8 februarie 2013, autoritățile administrației publice locale au dreptul să verifice, să aprobe sau să respingă, în condițiile legii, fără a periclita rentabilitatea, calitatea și eficiența serviciului, prețurile și tarifele propuse de operatori, precum și să urmărească modul de respectare de către aceștia a normelor metodologice pentru stabilirea, ajustarea și modificarea prețurilor și tarifelor elaborate de A.N.R.S.C. și aprobate prin ordin al președintelui acesteia.
Conform art.14 al aceleiași legi, autoritățile publice locale au, în raport cu utilizatorii pe care îi reprezintă, o serie de sarcini și responsabilități. La punctul f. din Art. 14, se spune explicit că administrația locală trebuie să informeze și să consulte utilizatorii și asociațiile acestora cu privire la strategiile de dezvoltare a serviciului, precum și despre necesitatea instituirii unor taxe locale privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare.
2. Este adevărat că domnul Fane Costică, consilier local PSD, este în același timp șef serviciu APASERV pe Negrești Oaș? Ce interese urmărește: pe cele ale cetățenilor sau pe cele ale firmei APASERV? În calitate de primar al orașului Negrești Oaș, cum vă explicați această potențială stare de incompatibilitate a consilierului dumneavoastră?
3. Când va avea negreșteanul apă potabilă la robinete?
Având în vedere datele expuse mai sus, vă solicit transparentizarea și publicarea fiecărui pas urmat pentru a ajunge la acest tarif, cât și documentele care atestă faptul că cetățenii au fost consultați cu privire la majorarea tarifului apei.
Aștept răspunsul dumneavoastră în scris pentru problemele ridicate.
Vă mulțumesc”.
Sursa: Deputat de Țara Oașului, Andreea Paul