PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Festivalul folcloric Oţeloaia a ajuns la a 58-a ediţie (FOTO)

Cea de-a 58-a ediţie a tradiţionalului festival folcloric Oţeloaia a avut loc astăzi în comuna Homoroade, organizatorii anunţând o participare mai numeroasă decât în anii anteriori.

De data aceasta festivalul nu s-a mai organizat pe scena amplasată deasupra lacului, aici fiind un adevărat şantier, urmând să se construiască o pensiune şi să fie refăcută scena. Au fost prezente oficialităţile judeţene şi locale: preşedintele CJ Adrian Ştef, vicepreşedintele Mircea Govor, deputatul Romeo Nicoară, directorul de cabinet al prefectului, Raul Băbţan, directorul Centrului de Creaţie, Felician Pop, principalul organizator, primarul Simion Ardelean şi mulţi alţi invitaţi.

În cuvântul lor, oficialităţile au subliniat importanţa acestei manifestări în păstrarea culturii şi a portului popular codresc.

Preşedintele Adrian Ştef i-a asigurat pe localnici de tot sprijinul Consiliului Judeţean, amintind de modernizarea drumului.

Manifestarea a fost organizată de către Consiliul Judeţean, prin Centrul de Creaţie. Ediţia din acest an a manifestării s-a bucurat şi de sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism.

Programul a inclus momente artistice susţinute de: Grupul folcloric Homoroade, Nicolae Mureșan, Ansamblul folcloric ”Ceatăra” Carei, Ansamblul folcloric ”Cununița Năzdrăvană”, Ansamblul folcloric ”Cununița”,  Formația de dansuri din Giorocuta,  Formația de dansuri ”Codrulețul” Tășnad, Formația de dansuri ”Dănțăușii Codrului” Soconzel, Malvina Madar Iederan, Ansamblul folcloric ”Cetatea Codrului” Ardud şi  Formația de dansuri din Recea (Maramureș).