PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ionuț Bujor este noul director Transurban

ionut bujor transurbanNoul director al societății de transport în comun Transurban este Ionuț Bujor, după ce fostul director Simion Ivan, a declarat oficial că a dorit să facă un pas înapoi. Anunțul a fost făcut public astăzi, într-o conferinţă de presă de către primarul Dorel Coica.

Consiliul de administraţie l-a numit ca şi director interimar pe Ionuţ Bujor, care face parte din Consiliul de Administraţie”, a precizat edilul.

Primarul l-a rugat pe fostul director, care va ocupa tot o funcţie de conducere, să fie alături de noul director pentru a face ordine la Transurban şi a face societatea să devină profitabilă.

M-am retras că aşa am simţit eu, din motive personale, de sănătate. Am o anumită vârstă însă asta nu înseamnă că nu voi sprijini mai departe echipa de conducere de la Transurban. Voi fi alături de echipă, o să-mi folosesc cunoştinţele, experienţa pe care o am în continuare la această unitate. Doresc în continuare să mă retrag din prima poziţie din această firmă că aşa consider eu că este mai bine. Nu au existat disensiuni între mine şi conducerea Primăriei, asta îmi doresc eu să fac”, a spus Simion Ivan.

Este îmbucurătoare susţinerea pe care o primesc tinerii în Satu Mare în ce priveşte funcţiile de conducere importante. Voi alcătui un plan de management care-l voi supune Consiliului de Administraţie în perioada următoare şi care cred că va duce până la urmă la bun sfârşit reforma pe care o facem la Transurban”, a spus noul director.

Ionuţ Bujor ocupă şi funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale de tineret a PSD Satu Mare.

Exit mobile version